Situație neobișnuită în cazul unui deţinut care a învins statul român și a beneficiat de două compensații pentru o perioadă petrecută în spatele gratiilor.
Prima dată el a fost despăgubit cu 5.000 de lei, iar a doua oară când zilele petrecute în așa-zisul arest nelegal i s-au scăzut dintr-o altă pedeapsă.
Jaf demontat din cauza inadvertențelor din anchetă
Povestea tânărului este destul de încâlcită, însă, o analiză făcută la rece arată că totul a fost posibil după ce apărarea a speculat și o serie de inadvertențe strecurate în anchetă. Firul evenimentelor este legat de un jaf comis în seara zilei de 11 mai 2018, în cartierul Alexandru Donici din municipiul Botoșani. Atunci, o femeie în vârstă de 62 de ani a fost atacată pe stradă de un individ, care i-a smuls lănțișorul de aur de la gât.
Toate indiciile au condus spre un tânăr din Botoșani, Andrei T., care a fost reținut și apoi arestat preventiv în perioada 21 mai – 27 august 2018 sub acuzația de tâlhărie. După ce suspectul a fost trimis în judecată, lucrurile au început să se complice. Asta pentru că apărarea a speculat mai multe inadvertențe existente între declarațiile martorilor, probe și descrierea fizionomiei atacatorului făcută de victimă.
Victima indusă în eroare de un avocat
Iar lucrurile ciudate nu se opresc aici. În timpul procesului, botoșăneanca jefuită a ajuns la un notariat public din municipiul Botoșani, unde a făcut o declarație potrivit căreia renunța la orice pretenții, menționând că tânărul nu ar fi cel care ar fi tâlhărit-o. Altfel spus, tot ce declarase în anchetă nu mai era adevărat. Doar că și în acest caz lucrurile au stat oarecum diferit. În timpul procesului, ea nu a mai vrut să meargă în instanță, iar fiica ei a căutat un avocat, care să o sfătuiască cum să procedeze. A dat tocmai peste avocatul suspectului, care i-ar fi scris un bilețel în care se menționa ce anume să treacă în declarația notarială. Cu acel bilețel, femeia a mers la biroul notarial și a semnat declarația fără să o mai citească, ochelarii ei fiind distruși în urma tâlhăriei.
În declarație, însă, nu se făcea niciun fel de referire la imposibilitatea de a mai merge la proces, ci la faptul că, în calitate de victimă, își retrăgea plângerea depusă, arătând că tânărul nu ar fi atacatorul care a tâlhărit-o. Situația a fost remediată în fața instanței, doar că toate cele întâmplate i-au făcut pe judecători să considere că probele administrate nu dovedesc, dincolo de orice îndoială, că tânărul este autorul tâlhăriei. Prin urmare, magistrații au dispus achitarea suspectului, una dintre regulile justiției promovând dictonul latin „In dubio, pro reo”, adică orice îndoială este în favoarea inculpatului.
Proces împotriva statului deschis de nevinovatul ajuns în penitenciar
Sentința definitivă de achitare a fost pronunțată pe 20 noiembrie 2020, iar imediat ce a primit motivarea hotărârii Andrei T. a invocat că ar fi fost anchetat pe nedrept și a deschis o acțiune în răspundere delictuală la Tribunalul Botoșani, împotriva statului român. Solicita daune pentru perioada petrecută în spatele gratiilor. Procesul cu statul român a durat până luna trecută, pe 23 noiembrie a.c., când Curtea de Apel a decis ca tânărul să beneficieze de daune morale de 5.000 de lei. Doar că botoșăneanul nu era chiar ușă de biserică.
Ba mai mult, în dimineața zilei de 14 august 2017 (n.r. – înainte de jaful comis în cartierul Alexandru Donici), el a mers în zona Primăverii împreună cu alți doi amici, pentru a cumpăra etnobotanice. Aici, Andrei T a prădat o persoană de telefonul mobil. Suspecții au rupt-o la fugă și, pentru a nu fi recunoscuți, au făcut schimb de haine. Pe traseu, pe când tinerii încercau să scape, unul din grup a jefuit o femeie. În trecere i-a smuls lanțul din aur pe care îl purta la gât. Când a fost prins, Andrei T a invocat că se afla sub influența etnobotanicelor, doar că de data aceasta nu a mai avut cum să mai scape pentru că existau și imaginile video de la camerele de supraveghere montate în zonă, care au surprins scenele.
Nevinovat condamnat de furt și complicitate la tâlhărie
Așa se face că el a fost trimis pentru a doua oară în judecată pentru furt și complicitate la tâlhărie, fapte pentru care a fost condamnat, pe 20 ianuarie 2020, la trei ani și șase luni de închisoare. Nu cu suspendare, ci cu executare și prin urmare a fost încarcerat. Paradoxal, procesul cu statul român în care el a invocat că a fost anchetat și trimis în judecată pe nedrept în cazul tâlhăriei din cartierul Alexandru Donici s-a derulat în timp ce el executa pedeapsa în penitenciar. Cu alte cuvinte nevinovatul era, din nou, în spatele gratiilor.
Totuși, judecătorii au decis ca el să primească acea compensație de 5.000 de lei.
Arest nelegal scăzut și din pedeapsă
Doar că anul acesta, înainte ca instanța să se pronunțe în războiul cu statul român, Andrei T. a cerut și eliberarea condiționată pe care a obținut-o pe 8 noiembrie a.c. În acest caz, perioada petrecută în arestul preventiv, când a fost „nevinovat” i s-a scăzut din pedeapsă. Prin urmare, după așa-zisa arestare nelegală el s-a ales cu două beneficii – cu pedeapsa diminuată, dar și cu o compensație financiară.