Tânărul care a fost victima unui accident rutier grav, cu poliția pe urme, a decedat duminică dimineață. În vârstă de 25 de ani, botoșăneanul a decedat după o comă de aproape trei luni.
Tânărul a intrat într-o comă profundă imediat după producerea accidentului. Acesta a fost transferat într-o casă de îngrijiri, iar din păcate, duminică dimineață inima a încetat să mai bată. “O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet mare s-a ridicat la cer, lăsând în urmă o nemărginită durere și un gol imens. Sincere condoleanțe!”, este mesajul unei rude de-ale tânărului.
Acesta a fost victima unui cumplit accident de circulație la finele lunii septembrie.
Accidentul a avut loc la finalul lui septembrie în zona localităţii Ripiceni, pe DN 24 C. Tânărul de 25 de ani, din comuna Mihălășeni, a fost găsit încarcerat în autoturismul Mercedes Benz pe care îl conducea. Autoturismul, cu volan pe dreapta, rula cu viteză foarte mare. La un moment dat, maşina condusă de acesta cirula pe contrasens, unde a fost cât pe ce să izbească o altă maşină. În maşină nu erau alţii decât poliţişti de la Biroul de Combatere a Crimei Organizate (BCCO). Oamenii legii au reuşit să evite impactul, după care au întors maşina şi au plecat în urmărirea Mercedesului.
Tânărul a apăsat însă pedala de acceleraţie la maxim şi a reuşit să scape de urmăritori după câţiva kilometri. La un moment dat şoferul a pierdut controlul volanului şi maşina a ieșit de pe carosabil și a lovit violent un copac.
La faţa locului au ajuns şi pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești. Aceştia au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă.
Tânărul nu a avut nicio șansă
După ce a fost supus la mai multe investigaţii de specialitate, s-a decis trimiterea lui la Spitalul Județean Suceava. „Pacientul din accident a fost sedat, intubat şi ventilat, în comă de gradul III. Prezenta un traumatism cranian acut, traumatism cranio-facial, traumatism toracic, cu contuzie pulmonară. A fost direcţionat către neurochirurie Suceava. Ulterior a fost transferat iar la Botoșani și apoi transferat într-un centru de îngrijiri”, a spus un medic botoșănean. Prognosticul a fost din start extrem de rezervat din cauza leziunilor craniene.