spot_img
miercuri, aprilie 16, 2025
AcasăLocal BTAmenzi uriașe pentru agenții economici din județ

Amenzi uriașe pentru agenții economici din județ

Mai mulți agenți economici din județ s-au ales cu amenzi uriașe după o acțiune a polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu cei ai Poliției Orașului Ștefănești și Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești. Aceștia au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea activităților ilicite de natură economico-financiară.

În cadrul activităților desfășurate au fost verificați 20 de agenți economici. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 40.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind obligația de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, nerespectarea prevederilor privind codul fiscal. S-au dat amenzi și pentru nerespectarea prevederilor privind stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței din sectorul agricol.

Totodată, polițiștii au confiscat aproximativ 100 de pachete de țigarete, pentru care persoanele controlate nu dețineau documente legale de proveniență și peste 3.000 de lei, reprezentând numerar nefiscalizat.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
21.6 ° C
21.6 °
19.4 °
51 %
8.2kmh
24 %
mie
23 °
J
21 °
vin
21 °
S
18 °
D
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa se procedează zilele astea, dacă uiți ceva de pe listă, ai și unde parca când te întorci și cărucior de cumpărături la îndemână.

EDITORIAL

Rândurile de față nu se doresc a fi destinate nici academicienilor și nici proștilor. Sunt pentru oamenii normali care n-au trecut ca gâsca prin...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie...  - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...