spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTDosarul cu şină dispare din instituţiile publice

Dosarul cu şină dispare din instituţiile publice

Camera Deputaților a votat miercuri, decizional, un proiect de lege care elimină necesitatea dosarului cu șină în instituțiile publice.

Astfel, potrivit legii care merge acum la promulgare, instituțiile publice nu mai pot cere persoanelor fizice sau juridice dosare, dosare cu şină, precum şi niciun alt articol sau obiect de birotică sau papetărie.

Aceste prevederi se aplică şi în cazul depunerii actelor necesare pentru participarea la concursurile de angajare şi participarea la procedurile de achiziţii publice. În cazul în care o instituție publică cere copii fizice pentru anumite acte, altele decât cele emise tot de către autorități publice, este obligată să asigure gratuit fotocopierea documentului, potrivit spotmedia.

„Această inițiativă completează un proiect de anul trecut, prin care instituțiile centrale au interdicția de a solicita copii după acte emise de instituții publice, astfel încât acum vom avea această interdicție și la nivel local, și la nivel de universități și la nivel companii de utilități. De asemenea, în urma unui amendament, practic se interzice dosarul cu șină prin lege.

De asemenea, am interzis prin propunerea noastră xeroxurile din instituțiile publice, pentru că, inclusiv în 2022, la Sectorul 1 ești trimis în cadrul Administrației de taxe locale să îți faci xerox și trebuie să plătești și copia și pixul. Este un pas spre normalitate”, a afirmat în plenul Camerei Deputaților Sebastian Burduja, citat de Mediafax.

Inițiativa legislativă a fost adoptată de Camera Deputaților cu 241 de voturi „pentru” și 13 abțineri. În martie, a fost respinsă de Senat.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
23.9 ° C
23.9 °
22.8 °
38 %
8.5kmh
2 %
vin
24 °
S
18 °
D
22 °
lun
24 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...