O femeie din Botoșani s-a ales cu dosar penal, după o plimbare cu mașina sub aburii alcoolului.
În vârstă de 31 de ani, aceasta a ieșit la plimbare la volanul unui Opel după miezul nopții pe străzile orașului. În speranța că nimeni nu o va opri, aceasta s-a suit la volan deși consumase o cantitate apreciabilă de alcool.
La puțin timp după ora 01:00, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică Botoșani au oprit pentru control, pe Calea Națională din municipiul Botoșani, autoturismul condus de tânără.
Văzând că abia putea lega două vorbe, polițiștii au decis să o testeze cu aparatul etilotest. Valoarea rezultată a fost de 0, 63 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că tânăra a fost dusă la Urgențe pentru a i se recolta probe biologice. “Polițiștii continuă cercetarile sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, fiind întocmit dosar penal”, a precizat agent principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.