Situată în partea sudică a județului Botoșani și formată, în prezent, din trei sate, comuna Hlipiceni, prin descoperirile arheologice făcute pe teritoriul său, face dovada unei locuiri străvechi și îndelungate. Hlipiceni, satul reședință de comună, este menționat în documentele medievale în diferite forme: Hlibceani, Hlipceani, Hlipiceani, Hlipiceni. Credem că numele așezării pleacă de la cuvântul slav „hleb”, însemnând „pâine”. Opinia exprimată de cineva, cum că numele satului ar deriva de la „hleba ochag”, adică un aluat de făină de grâu și porumb copt în vatră este una fantezistă, fie și pentru aceea că localitatea e atestată documentar din secolul al XVI-lea, iar porumbul a fost adus în Țările Române două veacuri mai târziu! Considerăm că a existat un nume propriu, cel mai probabil o poreclă (putea fi Hlipcă, de exemplu), al unuia dintre primii locuitori ai așezării, care nume va fi transferat așezării ca atare și locuitorilor săi. Numele Hlipicenilor se încadrează, așadar, în şirul toponimelor cu terminaţiile -ani, -eni, -ești, simbolizând descendenţa comună a unui grup de la un strămoş care a fost întemeietorul sau primul dintre stăpânii locului. Prima mențiune documentară a așezării este din 7 mai 1546, când în fața lui Petru Rareș voievod vine Oniul vistiernicel, fiul Anușcăi, nepotul de soră al lui Iușca și al Marinei, care vinde „ocina sa dreaptă, un sat anume Hlipceanii, pe Zvijia, mai sus de Răuseani și în același hotar și cu loc de mori pe Zvijia și din privilegiul ce a avut el de la părintele domniei mele, Ștefan Voievod, de schimb cu domnia sa pentru două sate […]”. Vechimea satului este, așadar, mai mare, merge cel puțin până în vremea lui Ștefan cel Mare, dacă nu și mai târziu, ținând cont de faptul că Răusenii, satul din hotarul Hlipicenilor, este atestat documentar din vremea domniei lui Alexandru cel Bun, la data de 12 mai 1425. Foarte interesant este și faptul că Oniul făcuse schimb de sate cu Ștefan cel Mare, primind de la acesta Hlipceanii și dându-i, în schimb alte două sate: „privilegiul ce a avut Oniul vistiernicel, fiul Anușcăi, de schimb cu părintele domniei mele, Ștefan voevod, asupra satului, asupra Hlipceanilor, încă l-a dat în mâinile credinciosului nostru pan Petrea Cârcă pârcălab. Aceste Petrea Cârcă, sau Cârcovici, era fiul lui Cârc și al Neacșei, fiind pârcălab de Hotin, apoi pârcălab fără titlu, membru în sfatul domnesc între 1545-1560. La 29 februarie 1548, Iliaș voievod, fiul lui Petru Rareș, îi întărește lui Petrea Cârcovici pârcălab „Hlipceanii pe Zijiia, mai sus de Răuseni și cu loc de moară pe Zijiia”. La 1 martie 1554, cumnatul lui Iliaș Rareș, Alexandru Lăpușneanu voievod îi întărește, la rându-i, lui Petre Cârcă pârcălab satul „Hlibceanii, ce este așezat în hotarul Răusenilor, în același hotar și cu loc de mori pe Jijia”. Este menționat și hotarul localității: „iar hotarul satului Hlibceanilor, ce este așezat pe hotarul Răusenilor din jos, să fie pe unde i-au hotărât și însemnat credincioșii noștri, pan Gliga mare șetrar și pan Bulboacă, mare vătaf de Hârlău, cu vătafii și cu megieșii din jur, oameni bătrâni și buni, iar despre alte părți, după vechiul hotar, pe unde au folosit din vac”.
În continuare, pentru câteva sute de ani, informațiile despre Hlipiceni lipsesc. Abia la 1830 este amintit cătunul Hlipiceni, pe o parte a satului Todireni, pentru ca din 1845 Hlipicenii să devină sat de sine stătător, intrând la un moment dat în proprietatea Epitropiei Casei Sf. Spiridon din Iași. La 12 august 1846, din Botoșani, băneasa Elencu Donici donează Epitropiei Generale a Spitalului Sf. Spiridon din Iași „partea de moșie ce o am în hotarul Șetrărenilor sau Potlogenii, aflătoare tot în acest ținut, la ocolul Jijiei”. Considerăm că, în acest moment, sau puțin mai târziu, Șătrărenii și Hlipicenii erau sau vor fi incluși în moșia Todirenilor, așa cum vor lăsa de înțeles și mențiunile ulterioare.
Pe la 1889, Epitropia Casei Sf. Spiridon din Iași stăpânea moșiile Hlipiceni și Todireni, din județul Botoșani. Nu mai apar Șătrărenii, incluși probabil deja la Todireni.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
