Expoziție la Galeriile de Artă
Muzeul Județean Botoșani, Secția de Artă Plastică – Etnografie, invită publicul iubitor de artă, în perioada 26 noiembrie 2022 – 6 ianuarie 2023, la expoziția intitulată „Metamorfozele abstractului”. Aceasta poate fi admirată în spațiul Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani.
Vernisajul expoziției va avea loc pe 28 noiembrie 2022, de la ora 16.00.
Evenimentul va fi prezentat de profesor universitar doctor Laura Codrina Ioniță, iar curator este Maria-Laura Tocariu.
Identificându-și rădăcinile în impresionism, arta abstractă, denumită și nonfigurativă sau nonobiectuală, a apărut la începutul secolului XX. Aceasta poate fi revendicată de multipli artiști, creatori ai mai multor curente, care și-au asumat intenția de a se lipsi de orice element figurativ pentru a-și putea concentra forța expresivă în configurații de forme și culori fără legătură cu realitatea vizuală, dar care sunt expresia spiritualului, a unor calcule raționale sau a unor impulsuri lirice.
Cu mijloace de expresie infinite atât în ceea ce privește materialul, cât și forma, acest tip de artă parcurge, în drumul de la figurativ la nonfigurativ, mai multe etape în reprezentarea artistică, pe care expoziția „Metamorfozele abstractului” le reflectă, explorând diferite valențe ale picturii abstracte de azi, fără pretenția de a le acoperi pe toate în mod exhaustiv.
Lucrările etalate, din patrimoniul Muzeului Județean Botoșani, sunt semnate de artiștii Petre Achițenie, Gheorghe Anghel, Constantin Baciu, Eugenia Boteanu, Mariea Boz, Vasile Brătulescu, Spiru Chintilă, Adrian Chira, Emil Cojocaru, Nicolae Constantin, Radu Costinescu, Alexandru Cumpătă, Constantin Doroftei, Corneliu Dumitriu, Victor Foca, Marin Gherasim, Dimitrie Grigoraș, Eugen Ispir, Alexandru Hreniuc, Hortensia Puia Masichievici, Florin Mitroi, Traian Mocanu, Alina Munteanu, Georgel Pascu, Gheorghe Pătrașcu, Garabet Salgian, Ștefan Sevastre, Liviu Șoptelea, Angela Tomaselli, Ivan Vasîlcin. Operele sunt reprezentative pentru practica artistică, se adresează intelectului și sensibilității privitorului, lăsând liberă calea interpretării personale.