Lovitură de teatru în cazul şefiei Spitalului de Pneumoftiziologie din Botoşani. Costel Lupașcu, director al Spitalului de Pneumoftiziologie din Botoșani şi-a pierdut funcţia în instanţă. Asta după ce Curtea de Apel Suceava a menținut decizia de anulare a concursului de ocupare a postului în urma procesului intentat de fostul manager al unității sanitare, Cristina Bahrin.
„E o victorie cam amară. Eu am un mare semn de întrebare în privința documentelor semnate de domnul Lupașcu în calitate de manager. Eu am patru sancțiuni disciplinare într-un an. Trei au fost anulate de instanță definitiv. Am calificativ satisfăcător care a fost anulat de instanță, iar acum între două hotărâri am mai primit o sancțiune disciplinară. Pentru mine este ceva la limita absurdului”, a declarat Cristina Bahrin.
Aceasta a adăugat că dacă Costel Lupașcu va fi numit interimar va contesta numirea. „Eu am fost ultimul manager numit legal acolo pentru că primăria a anulat un concurs în plină desfășurare care este contestat la Consiliul Național al Discriminării, pentru că la finalul celor șase luni de mandat să poată fi numit Costel Lupașcu. Dacă inițial am ezitat să dau primăria în judecată, acum nu voi mai ezita”, a mai spus Cristina Bahrin.
„Respectăm decizia instanței. Aplicăm și respectăm legislația în vigoare. Nu interpretăm așa cum vrem noi. Pur și simplu respectăm legea”, a declarat la rândul său Costel Lupașcu.
Proces pierdut din cauza unei gafe
În luna martie a acestui an Tribunalul din Botoşani a decis anularea concursului pentru ocuparea funcţiei de manager, desfăşurat în perioada 06.05-23.06.2021 şi reluarea acestuia. Decizia a fost, însă, contestată, însă actualul manager nu a avut câştig de cauză. Motivul este, însă, unul hilar – contestația a fost depusă netimbrată.
“Solutia pe scurt: Anulează ca netimbrat recursul. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei”, se precizează pe portal.just.ro.
În aceste condiţii Costel Lupașcu este obligat să părăsească funcţia de manager.
„Dacă e mică sau mare eroarea nici nu mai contează. În primă instanță s-a dat o decizie, interpretabilă sau nu, ea putea fi într-adevăr întoarsă, dar de acum ce să mai facem. Mergem înainte, respectăm decizia”, a mai spus Costel Lupașcu. Acesta a adăugat că la mijloc ar fi vorba despre o lipsă de comunicare între avocați. Inițial unitatea sanitară a avut un avocat care ulterior a fost schimbat, iar al doilea a omis sa timbreze contestația. De regulă instituțiile de stat sunt scutite de la plata taxei de timbru, iar atunci când trebuie totuși să o plătească instanța le pune în vedere acest lucru. Potrivit lui Costel Lupașcu în acest caz instituția nu a mai fost notificată cu privire la plata acestei taxe, iar instanța a respins din oficiu apelul.
Referitor la numirea sa că manager Costel Lupașcu a precizat că la încetarea mandatului, contractul de management poate fi prelungit pe o perioadă de 3 luni, de maximum două ori, perioadă în care se organizează concursul de ocupare a postului.
Primarul municipiului este cel care numește prin act administrativ un manager interimar până la ocuparea prin concurs a postului de manager.
Concurs de director câştigat anul trecut
Costel Lupaşcu a fost numit la conducerea spitalului TBC în urma unui concurs încheiat în vara anului trecut. Atunci, contracandidata acestuia a fost chiar Cristina Bahrin, însă aceasta nu a reuşit să treacă de proba dosarelor. Aceasta a depus şi atunci o contestaţie, care a fost respinsă, însă, de comisia de concurs.
Costel Lupașcu a fost declarat admis, cu nota finală 9.51. Contractul de management a fost semnat abia după ce membrii Consiliului de Administrație al unității sanitare au luat act de rezultatele concursului, iar primarul Cosmin Andrei a emis o dispoziție în acest sens.
Conflict mocnit în unitatea sanitară
Scandalul din cadrul unităţii sanitare are, însă, rădăcini mai vechi. Astfel, Costel Lupașcu a fost numit cu titlu interimar la conducerea Spitalului TBC în februarie 2021. Fostul deputat a înlocuit-o atunci pe Cristina Bahrin, care fusese numită director interimar pe 3 august 2020.
„L-am numit interimar pe domnul Costel Lupaşcu pentru funcţia de manager la Spitalul TBC, pentru maxim şase luni, până la organizarea concursului. El o înlocuieşte pe doamna Bahrin, al cărei mandat se termină pe data de 1 februarie”, spunea atunci primarul Cosmin Andrei.
Întrebat fiind de ce l-a numit pe Costel Lupaşcu în funcţia de director, edilul a răspuns că s-a bazat pe „experienţa pe care acesta o are în domeniul medical”.
Numirea a venit la momentul oportun pentru Costel Lupaşcu, deoarece fostul deputat nu a mai obţinut un mandat de parlamentar în alegerile din 6 decembrie 2021.
Pe 30 decembrie 2020, aproximativ 30 de angajaţi ai Spitalului TBC au protestat în curtea unităţii sanitare. Aceştia l-au acuzat pe managerul liberal Cristina Bahrin de discriminare şi de faptul că nu le aprobă graficele de lucru, ei dorind să lucreze ture de 12 ore.
La locul protestului a ajuns și primarul Cosmin Andrei. Acesta a ascultat doleanțele angajaților și le-a cerut să formuleze o listă de revendicări pe care să o prezinte la primărie. Primarul a declarat la sfârșitul întâlnirii că este posibil să semneze un act pentru destituirea managerului unităţii sanitare. Acel act nu a mai fost semnat atunci, edilul preferând să aştepte încheierea mandatului de director al Cristinei Bahrin. La protestul din 30 decembrie a participat şi cumnatul lui Costel Lupaşcu, angajat al Spitalului TBC.