O casă din comuna Bălușeni a fost cuprinsă de flăcări, în noaptea de vineri spre sâmbătă (n.r. 18 spre 19 noiembrie a.c.). Alarma s-a dat puțin înainte de miezul nopții. Solicitați să intervină, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani s-au deplasat la fața locului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
„Pompierii au constatat că ardeau bunurile din două camere și acoperișul casei, existând pericolul de propagare a flăcărilor la alte două încăperi, dar și la anexe. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit, în total, nouă pompierii militari, mai bine de două ore. Cel mai probabil, evenimentul s-a produs după ce mai multe materiale combustibile așezate lângă soba încinsă s-au aprins”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Pentru siguranța dumneavoastră și pentru a vă proteja casa de un posibil incendiu, reprezentanții ISU atrag atenția să aveți grijă la modul de exploatare a sistemelor și a mijloacelor de încălzire.
Nu așezați materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete!
Nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului!
Nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitaţi supraîncărcarea acesteia!
Nu puneți hainele la uscat, pe sobă!
Amplasaţi, în faţa sobelor cu lemne, o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere.
Nu aprindeți focul cu benzină;
Stingeți focul dacă părăsiţi locuința sau înainte de a adormi