A plecat la drum cu mașina, dar a trebuit să renunțe pentru moment la ea. Ba mai mult, s-a ales cu o amendă de 2.000 de lei, dar și cu un dosar penal. Este pățania unui tânăr, care s-a intersectat cu polițiștii pe o șosea din județ.
În vârstă de 27 de ani, tânărul din comuna Gorbănești a urcat la volanul unui autoturism și a plecat la drum. Pe strada Țarnă, din localitate, el a fost tras pe dreapta de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, care l-au oprit pentru control. În urma verificărilor efectuate, agenții rutieri au realizat că autorizația de circulație provizorie pentru autoturism era expirată din luna octombrie, iar mașina nu avea asigurarea obligatorie tip RCA.
Toate acestea l-au costat însă pe tânăr. Polițiștii l-au amendat cu 2.000 de lei și i-au reținut plăcuțele de înmatriculare. În plus, i-au întocmit și un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat.