spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTAmenzi uriașe pentru angajatorii din județ

Amenzi uriașe pentru angajatorii din județ

Angajatorii botoşăneni nu au scăpat de sancţiuni şi controale nici luna trecută. Astfel, în domeniul Relaţii de Muncă inspectorii au controlat 100 de angajatori, verificându-se totodată și cazurile de muncă nedeclarată. 

Aici au fost constatate 85 deficienţe, pentru care au fost dispuse 85 de măsuri şi au fost aplicate șase sancţiuni contravenționale. Dintre acestea, unul a fost avertisment și cinci au fost amenzi în valoare de 95.000 lei.

Cele mai frecvente deficiențe întâlnite sunt în domeniul securității în muncă

Și de această dată, în urma controalelor efectuate de ITM, s-a constatat că la Botoșani nu se respectă securitatea și sănătatea în muncă. Mai exact, inspectorii de muncă au verificat 66 de agenți economici, fiind constatate 99 de neconformităţi pentru care au fost dispuse 110 de măsuri. În aceste cazuri au fost aplicate trei amenzi în valoare de 19.000
de lei și 96 avertismente. De asemenea, au fost înregistrate cinci persoane accidentate, cu incapacitate temporară de muncă.

Printre cele mai des întâlnite deficiențe în cadrul acţiunilor de control se numără necomunicarea, de îndată, a unui eveniment în care a fost implicat un lucrător angajat; neinformarea lucrătorilor despre riscurile de accidentare și de îmbolnăvire profesională
precum și măsurile de prevenire, lipsa modificărilor tehnice în utilizare pentru echipamente de muncă sub incidența ISCIR, neinstruirea lucrătorilor cu informații concrete privind modul corect de manipulare a maselor, neasigurarea verificării de către angajator a aplicării prevederilor legale SSM, inclusiv la utilizarea echipamentului individual de protecție.

Valoarea totală a amenzilor aplicate de ITM Botoşani este de 114.000 lei.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
23.9 ° C
23.9 °
22.8 °
38 %
8.5kmh
2 %
vin
24 °
S
18 °
D
22 °
lun
24 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...