Sâmbătă seară, Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Botoșani a organizat o nouă ediție a concursului Miss & Mister Boboc, competiție destinată elevilor din clasa a IX-a. Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Tematica concursului din acest an a fost una inedită, tinerii alegând să transmită un mesaj cu această ocazie. Mai exact, la proba specială, tinerii s-au îmbrăcat în costume army, specifice militarilor, dorind să sublinieze ideea că sunt împotriva războiului.
Titlul de Miss Boboc a fost câștigat de eleva Maria Oloeriu, în timp ce trofeul de Mister Boboc a fost cucerit de elevul Tiberiu Mihai Munteanu. Pe locul al doilea s-au situat Ilinca Maria Pușcașu și Cristian Pușcașu, în timp ce locul al treilea a revenit elevei Andra Maria Apostol și elevului Iustin Moloce. În cadrul concursului au participat 10 perechi, doar 9 fiind jurizate. Astfel, 18 participanți au fost elevi din clasa a IX-a al Colegiului Național „Mihai Eminescu”, respectiv doi elevi organizatori pentru a completa cele 10 cupluri.
Coregrafia dansului de deschidere a fost pregătită de Victoria Bucun, coregrafa Teatrului „Mihai Eminescu”.