Nicio mișcare sau aripă provenită din disidența sau nemulțumirea vreunui lider al vreunui partid consacrat pe piața politică românească nu a reușit să se mențină în prim planul opiniei publice. De-a lungul celor peste treizeci de ani de pluripartitism, și din PSD și din PNL s-au tot desprins aripi și aripioare care, încet dar sigur, și-au găsit sfârșitul în ghena politicii românești. În ultimii 10 ani din PSD s-au desprins trei aripioare (Pro România, APP și NOI) iar din PNL două (ALDE și Forța Dreptei). Toate aceste partidulețe au în comun un singur lucru: sunt conduse de către niște lideri ajunși cândva în vârful ierarhiei la PSD sau PNL. Victor Ponta, Liviu Dragnea (sau Codrin Ștefănescu!), Viorica Dăncilă de la social-democrați, Călin Popescu Tăriceanu sau Ludovic Orban de la liberali sunt de departe niște nume grele în politica românească. De aici însă și până la izbândirea la confruntarea cu electoratul este o cale atât de lungă că, vorba lui Bădița Mihai, mii de ani i-ar trebui luminii să ajungă. În acest context trebuie privită și vizita fostului premier al României, Viorica Dăncilă, la Botoșani, în calitate de lider al formațiunii NOI. Scopul vizitei a fost, clar, numai și numai electoral. Chiar dacă au fost anunțate niște nume cunoscute ca făcând parte din staff-ul grupării, „succesurile” electorale vor lipsi cu desăvârșire la următorul scrutin pentru că, din păcate, gruparea premierului în fustă nu va intra în Parlament și nici măcar nu va conta în viața politică a nației după alegerile din 2024! În aceeași situație se va afla și Forța Dreptei, concepută și condusă de un alt fost premier, Ludovic Orban. Am spus „din păcate” pentru că la momentul actual când mercurialul politic este stabilit doar de cele două partide mari, era musai nevoie pe piață și de alte forțe, tocmai pentru a sparge monopolul acestei alianțe contra naturii, dar tipică pentru politica românească. O alianță care pare a fi bătut palma pentru continuarea și după 2024 a oneroasei și păguboasei guvernări de până acum. Faptul că doi din trei români nu mai vor să se prezinte la vot nu pare a deranja nici pe PNL și nici pe PSD. Spun asta pentru că la vot se vor prezenta nucleele dure ale partidelor, or struțocămila uselistă îi bate la fund pe toți contracandidații, fie ei auriști sau useriști. Așadar, nu se întrevede absolut nicio altă variantă în zona politică, „aripioarele” provenite din PNL sau PSD fiind de fapt câteva pene și ceva puf care dispar în neant la orice adiere sau suflare a alizeului electoral. Cât despre apariția unui partid nou care să conteze la alegerile viitoare nici nu poate fi vorba. Un partid puternic trebuie, pentru a sparge cât de cât monolitul PSD-PNL, să aibă un lider puternic, un lider locomotivă. Această condiție sine qua non nu poate fi îndeplinită din două cauze extrem de simple. Prima cauză are la bază faptul că românii cu scaun la cap, cinstiți și bine intenționați, nu se regăsesc în peisajul politic din două motive: ori au fost aruncați peste bord de către șmecherii politicii, ori s-au dat deoparte nesuportând imoralitatea partinică. A două cauză este determinată de mizerabilul sistem de propagandă mass media controlat de către partide și de către securiști. Astfel, presupunând prin absurd că s-ar pogorî Mântuitorul să ne învețe despre cale, adevăr și viață, în secunda doi ar intra pe scenă presa controlată de partide și servicii care ne-ar „informa” despre păcatele Lui, despre șarlataniile cu transformarea apei în vin, despre relația imorală cu Maria Magdalena sau despre practicarea ilegală a medicinii în cazul Lazăr. Să mă ierte Dumnezeu pentru exemplele date, dar anticriștii nației ar fi în stare de absolut orice pentru a-și asigura calea către butoane și, implicit, către punguța cu cei câțiva bani ai românilor. Așadar, un lider providențial nu poate sub nicio formă apărea în aceste vremuri în țărișoara noastră, iar fără păstori, oițele vor urma măgarii, indiferent unde aceștia le duc. Despre alte partide puternice în afară de cele două mari nici nu poate fi vorba, dezbinarea proverbială la români împiedicându-le din fașă apariția și mai ales dezvoltarea. În concluzie, România este la momentul actual o țară captivă și acest lucru nu este imputabil nici Uniunii Europene, nici americanilor, nici nesuferitei Olanda și nici măcar Rusiei, pentru că niciuna din relele care ne-au copleșit în cei peste treizeci de ani da haos nu ar fi crescut precum Făt Frumos din poveste, dacă solul nu îi era prielnic. Un sol arat și pregătit de către majoritatea liderilor politici sau din servicii. Și când spun asta, îmi vine instantaneu în minte acel episod tragic din istoria recentă a României, când generalul Militaru, agent GRU dovedit, devine ministru al Apărării Naționale! Exact ca în filmele cu tâmpiți! Cui îi era loial Militaru? României? Cu siguranță, nu! Și iarăși gândul mă duce în zona serviciilor. De ce nu au aruncat așa, din întâmplare, la Berevoești sau oriunde în alt loc din România, dosarul de spion al generalului? Că legal și oficial era mai dificil și probabil ar fi pus în pericol niște cariere, poate chiar vieți. Din păcate, se pare că sferele înalte sunt bucșite cu asemenea „militari” …
