spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTDroguri vândute în preajma şcolilor

Droguri vândute în preajma şcolilor

O afacere cu cannabis derulată în municipiul Botoșani, chiar în timpul pandemiei de Covid-19, a fost demontată de procurorii biroului teritorial Botoșani al Direcției de Investigare a Criminalității Organizate și Terorism (DIICOT).

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Nu mai puțin de 15 tineri au fost trimiși în boxa acuzaților, printre aceștia aflându-se și opt consumatori. Drogurile au ajuns inclusiv în comunele din județ, Dângeni și Dobârceni, unde au fost vândute cu 60-70 de lei gramul. La un moment dat, liderii grupării au bănuit că sunt filați și au început să se plimbe cu taxiul prin municipiu pentru a vedea dacă sunt opriți. În plus, drogurile au fost mutate într-o altă locație, la locuința unui complice, iar afacerile se derulau prin intermediul aplicațiilor telefonice criptate.

Droguri livrate la domiciliu

Gruparea ar fi fost pusă pe picioare chiar la începutul lui 2021, de Marian Livinschi, împreună cu alți trei tineri cu care acesta a locuit într-un imobil închiriat de pe Calea Națională, undeva în apropierea Liceului tehnologic de Cooperație Botoșani. Livinschi era cel care organiza și coordona activitățile de procurare, depozitare, porționare, ambalare, repartizare pentru vânzare și vânzare a cantităților de droguri către consumatori.

„Săgețile” erau Claudiu G, atunci în vârstă de 17 ani, vărul său minor Cristian-Ştefan Mihai și Liviu Adrian Pavel. Cei trei se ocupau de predarea drogurilor de risc către consumatori, respectiv preluarea sumelor de bani de la aceștia. Drogurile erau livrate de la domiciliu, ori din proximitatea unei agenții de pariuri situată vis-a-vis de respectiva locuință, atât liderul grupării cât și ceilalți membrii ai rețelei frecventând această agenție de pariuri.

Mâna dreaptă a liderului a fost însă Florin Bogdan Gavrilov, cel care asigura materia primă, adică cannabisul, la un preț modic de circa 40 de lei gramul. Când a văzut că afacerea merge, liderul grupării a apelat și la serviciile concubinei sale, care a pus la dispoziția membrilor inclusiv mașinile familiei sale – un BMW seria X3, dar și un Mercedes Benz. Ba mai mult, și cel care aducea cannabis-ul a ajuns să apeleze la un „colaborator”, care a acceptat să depoziteze drogurile la locuința lui, până ce acestea urmau să fie porționate și distribuite.

Suspecții se amuzau pe seama anchetatorilor

Cannabisul era porționat în vederea vânzării în cantități cuprinse între 0,85 – 1 gram și era vândut cu sume cuprinse între 60-70 lei doza. Pentru a nu fi depistat, Marian Livinschi le-a indicat clienților să îl contacteze prin intermediul aplicațiilor de mesagerie instantanee criptată și apeluri vocale criptate, comunicațiile fiind purtate în acest fel pentru a nu putea fi interceptate. Doar că anchetatorii au ajuns la ei tocmai prin intermediul clienților, care erau prinși pe străzi de jandarmi și polițiști.

Astfel, pe 16 martie 2021, doi dintre clienți au fost prinși în Botoșani, unul de către o patrulă de jandarmi, iar celălalt de un echipaj de poliție din cadrul Biroului de Ordine Publică, în ambele cazuri echipajele fiind sesizate chiar de către cei de la Antidrog.

Confiscările au continuat mai apoi pe 21 și respectiv 25 martie, când alți doi clienți au fost interceptați și percheziționați de forțele de ordine. Alte confiscări s-au făcut pe 3 aprilie, când încă doi consumatori au fost prinși la scurt timp după ce au cumpărat „dozele”. Anchetatorii au început mai apoi să le intercepteze convorbirile telefonice, într-una dintre discuțiile înregistrate suspecții făcând glume pe seama unei intervenții a poliției în zona Pod de Piatră, unde fuseseră prinși doi consumatori, undeva pe lângă o pizzerie și complexul comercial Orhideea.

Plasator ajuns la spital

În luna mai 2021, la grupul infracțional organizat a aderat și Florin Ovidiu Ungureanu, care era aprovizionat constant cu cantități cuprinse între 10 și 20 de grame de cannabis. Doar că, pe 14 mai a.c., urmare a unui incident, grupul s-a scindat. Atunci, lui Claudiu G. i s-a făcut rău și a fost dus la spital, dar a revenit la gazdă după câteva ore.

A doua seară scena s-a repetat, iar după câteva zile Claudiu G. a rămas internat la Secția de pediatrie, unde a stat de vorbă cu un psiholog, ocazie cu care l-a denunțat pe plasatorul de droguri.

Psihologul i-a anunțat părinții, iar ulterior gazda a aflat cu ce se ocupau tinerii și i-a dat afară pe toți din imobil. Astfel, Marian Livinschi s-a mutat într-un alt imobil, de pe strada Grivița, continuând activitatea de distribuție a drogurilor de risc, cu același mod de operare, indicând consumatorilor ca loc de întâlnire pentru predarea drogurilor vecinătatea imobilului Școlii Gimnaziale nr. 8 „Elena Rareș” din municipiu.

Filaţi câteva luni

O altă scenă s-a petrecut în martie-aprilie 2021, când un client, care abia cumpărase două doze, a fost interceptat de o patrulă de jandarmi. După ce a ieșit de la audiere, tânărul l-a sunat pe dealer și l-a avertizat. Speriat, plasatorul a strâns toată marfa pe care o mai avea prin casă și a trimis-o printr-o „săgeată” într-o locație necunoscută.

A chemat un taxi și a plecat prin oraș să vadă dacă este oprit și el de către poliție. Panicat, dealer-ul a plecat să doarmă peste noapte la un prieten, iar două zile nu a mai vândut nimic în zona imobilului în care locuia. Ulterior, și-a reluat activitatea, însă nu mai dădea ca loc de întâlnire zona unde locuia, ci diverse locații prin oraș.

Punând cap la cap toate informațiile, procurorii DIICOT și-au făcut o imagine clară a tot ceea ce se întâmpla. „În baza unei rezoluții infracționale unice, gruparea infracțională organizată și coordonată de Marian Livinschi și Florin Bogdan Gavrilov, în calitate de furnizor al drogurilor și sprijinită de Tiberiu Constantin Iacob, ultimul în calitate de depozitar al drogurilor, a efectuat numeroase operațiuni de procurare, manipulare, porționare, ambalare, plasare pe piață, transport și distribuție în mod direct către consumatori a unor droguri de risc”, au precizat anchetatorii.

Descinderi organizate de poliţişti

Filați, suspecții s-au trezit cu polițiștii la ușă câteva luni mai târziu. Astfel, pe 24 iunie 2021, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Botoșani, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani au efectuat o acțiune de prindere în flagrant, pe raza municipiului Botoșani, urmată de 8 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate aproximativ 40 de grame de cannabis, un grinder și un cântar de precizie. În urma descinderilor de atunci, patru dintre membrii grupării au fost reținuți pentru 24 de ore.

În primă fază, suspecții s-au prevalat de dreptul la tăcere. Prin urmare, Marian Livinschi și Florin Bogdan Gavrilov au fost arestați preventiv, Florin Ovidiu Ungureanu a fost plasat în arest la domiciliu, iar Claudiu G. a fost plasat sub control judiciar, acesta din urmă acceptând în final să încheie un acord de recunoaștere a vinovăției. Cercetările au durat până anul acesta, când procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată a 15 persoane. Astfel, membrii grupării, precum și cei opt consumatori de canabis, urmează să răspundă în fața instanței de judecată pentru faptele comise.

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.7 ° C
1.7 °
1.6 °
95 %
2.7kmh
100 %
sâm
2 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...