Oraşul Flămânzi (fostă comună) este atestat prima dată la 4 septembrie 1605, când Ieremia Movilă Vv. îi dă și îi întărește marelui logofăt Luca (Lupu) satele Uriciani, cu loc de iaz și moară la Stavna, „o siliște pe Miletin, anume Tocmăgianii și cu loc de moară pe Miletin”. De asemenea, îi dă și îi întărește și Flămânzii, „din același hotar”, fost ascultător de curtea domnească de la Hârlău. Toate aceste sate vor fi dăruite de logofătul Stroici nou ziditei mănăstiri Dragomirna, printre ai cărei ctitori se număra. Un document interesant este cel din 2 aprilie 1618, de la Radu Mihnea Vv. , prin care acesta întărește privilegiul de danie și de miluire de la Ieremia Movilă pentru satul Flămânzi, sub bucovină. Se arată că uricul de danie putrezise într-o tainiță a mănăstirii, împreună cu alte privilegii, când apa a ajuns la tainiță în zilele lui Alexandru Movilă Vv. (1615-1616). Călugării i-au arătat domnului și ispisocul de întărire de la Ștefan II Tomșa (1612-1615). Documentul se încheie și cu un blestem pentru cei viitori care vor „strica dania și întocmirea noastră”. La un moment dat, călugării mănăstirii Dragomirna se plâng domnului că „zapisele, dresurile și ispisoacele de danie” ce le avusese mănăstirea pe moșiile sale s-au prăpădit sau au fost „stricate” cu prilejul atacului cazacilor și tătarilor conduși de Timuș Hmelnițchi asupra Țării Moldovei, când mănăstirea a fost cucerită și prădată. Domnul Gheorghe Ștefan le întărește călugărilor mănăstirii mai multe sate, printre care Flămânzi, sub pădure, dar și Drujăști, pe Sitna, cu heleșteu și moară acolo, Trăisteni pe Miletin, cu loc de heleșteu și de moară, Uriceni și Tocmăgeni, pe Miletin și Drăgotești, „supt tăetură”, la ținutul Hârlăului. Mai târziu, toate acestea vor fi înglobate în Flămânzi. Satele sunt întărite mănăstirii și de către domnii următori, Grigore al II-lea Ghica, la 27 martie 1737, respectiv Constantin Racoviță, la 10 ianuarie 1752. În documentul din 1737, pentru Flămânzi se folosește numele Flămânda. La începutul secolului al XIX-lea, Flămânzii, Uricenii, Tocmăgenii și Drăgoteștii ajung la Todori von Musteață (sic!) și partenerii săi de afaceri. Cum ajunsese Musteaţă stăpân al acestor sate ne lămureşte un „Izvod asupra tuturor scrisorilor pi moşiile clirosului din Bucovina, care moşii să află în Moldova şi au căzut de la mănăstire la cliros şi s-au vândut prin contract dumisale lui Todori von Musteaţă şi tovarăşii dumisale”, izvod din 27 septembrie 1804. În fapt, Musteaţă se întovărăşise pentru cumpărarea acestor moşii cu câţiva mari boieri, sau, mai aproape de adevăr, acei boieri şi-l luaseră ca tovarăş pe Musteaţă, mizând pe relaţiile pe care acesta şi le consolidase în Bucovina austriacă. Printr-un hrisov din 18 aprilie 1805, Alexandru Moruzi voievod întărea biv vel logofătului Neculai Roset, biv vel vistiernicului Iordache Balş, biv vel vistiernicului Iordache Ruset, biv vel căminarului Panaite Cazimir şi negustorului Theodor Mustaţă, stăpânirea peste moşiile cumpărate în tovărăşie, de la guvernul cezaro-crăiesc al Austriei, prin intermediul Agiei, moşii printre care se numără şi satele menționate mai sus. S-au plătit 331.000 de florini, actul de vânzare făcându-se la Liov, cu autorităţile austriece (au fost cumpărate moşii din 12 ţinuturi). Aceste moșii vor ajunge la Theodor Balș, care acumulând datorii uriașe le dă, în 1834 lui Mihail Sturdza, proaspăt domn al Moldovei, acesta din urmă achitându-i datoriile.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU