Numărul persoanelor decedate în urma busculadei de la Seul a crescut la 151, iar prin acestea sunt 19 cetăţeni străini, relatează BBC. Numărul persoanelor rănite este de 82, transmite News.ro. De asemenea, poliţia a anunţat că a primit rapoarte despre dispariţia a 350 de persoane.
Preşedintele Coreei de Sud, Yoon Suk-yeol, a anunţat o perioadă de doliu până când consecinţele vor fi ţinute sub control.
Nu se știe încă de la ce a pornit busculada. Una dintre teorii este că un grup mare de oameni s-ar fi îndreptat către un bar pentru a vedea o vedetă locală. Victimele sunt, în mare parte, tineri. Printre cei care și-au pierdut viața sunt și 19 străini.
Pe lângă cei decedați, mai sunt și peste 150 de răniți, care au ajuns la zeci de spitale din capitala sud-coreeană. Relatările cutremurătoare ale martorilor descriu scene ale disperării, cu oameni căzuți și călcați în picioare.
Președintele Coreei de Sud, Yoon Suk-yeol, a ordonat înființarea unui grup operativ pentru a ajuta la tratarea răniților.
Itaewon este unul dintre cele mai populare cartiere din Seul pentru viața de noapte. Localnicii și străinii se adună acolo în fiecare weekend, dar Halloween-ul este una dintre cele mai aglomerate nopți ale anului. Se estimează că 100.000 de oameni au venit să sărbătorească sâmbătă, pentru a marca primul Halloween fără restricții. Busculada pare să fi început pe o alee îngustă, în pantă, care era supraaglomerată. Imaginile și videoclipurile de pe rețelele de socializare arată că erau atât de mulți oameni, încât nici nu se puteau mișca.