Proverbiala imparțialitate a românului o regăsim bugăt și în arzătoarea și actuala problemă a accederii patriei noastre dragi în spațiul Schengen. Astfel, unii concetățeni de-ai noștri îi arată cu degetul pe nesuferiții și insipizii olandezi, alții sunt campioni și recordmeni mondiali la turnat cenușa în capul nației, acuzând oficialitățile de lentoarea și amatorismul cu care au aplicat sau mai degrabă n-au aplicat reformele în justiție, lăsând astfel să se răspândească pandemic molima corupției. Stând strâmb și judecând drept, asemenea rabinului acela de poveste, pot spune fără echivoc că ambele părți au dreptate. Cum s-ar spune, adevărul este la mijloc și nicidecum polarizat într-o parte sau alta. Da, olandezii s-au dovedit a fi destul de cârcotași, sâcâitori și aproape obsedați în a scoate în evidență faptul că la noi lupta împotriva corupției se consemnează mai mult pe hârtie și mai puțin în farfurie. Or desființarea controalelor la granițele spațiului Schengen ar crea dificultăți mari în statele europene din vest. Faptul că numai olandezii se opun intrării României în Schengen se datorează unui punct de vedere extrem de aplicat al statelor din respectivul spațiu: din moment ce regulamentul prevede că numai un vot unanim poate pecetlui accederea celor două cenușărese ale Europei la masa bogaților, ce rost ar fi avut opoziția altor țări? Așadar, a fost desemnată țara lalelelor să pună stănoaga în fața politicienilor de pe Dâmbovița care încă mai cred că șmecheria românească bate la fund rigoarea vest europeană. Olanda este deci vârful de lance care ne înțeapă fără menajamente atunci când ne aburcăm pe un fotoliu care, cred vesticii, nu ni se cuvine. Că or mai fi și aspecte economice dintre care cel mai vehiculat este subiectul cedării portului Constanța în administrarea portocaliilor (nu, nu ăia ai lui Băse, ci ăia ai lui … Cruyff!)), nu putem ști noi, românii de rând, din moment ce în spațiul public românesc mijloacele media de informare sunt aproape toate cumpărate de către partide care ne mint de îngheață apele. Oricum, să vă fie foarte clar, poziția Olandei nu este o poziție singulară. E adevărat, ei sunt singurii care deocamdată se opun, dar cu siguranță această menire a lor nu li se trage de la Amsterdam (unde, se știe, se poate trage orice la greu!), ci de la Bruxelles, adică de la mai marii Europei. Cam așa vede o parte dintre români problema spațiului Schengen. Cealaltă parte, îndârjită nevoie mare, scoate în evidență faptul că progresele în ceea ce privește stârpirea corupției sunt infime, politicienii români nefiind capabili să ne scoată nu cu basmaua, ci cu MCV-ul curat. Pentru cine nu cunoaște termenul, fac precizarea că la 1 ianuarie 2007, când au aderat la UE, România și Bulgaria mai aveau încă probleme legate de nefinalizarea reformei judiciare, de corupție și, în cazul Bulgariei, de criminalitatea organizată. De aceea, Comisia Europeană a instituit mecanismul de cooperare și de verificare (MCV), o măsură tranzitorie prin care să poată ajuta cele două țări să remedieze aceste probleme. Din păcate, o știm cu toții, justiția din România ultimului deceniu a flirtat la greu cu politicul, multă lume susținând că din concubinajul lor s-au născut adevărați monștri, altfel spus, incomozii fiind scoși definitiv din scenă prin condamnări dubioase rezultate în urmă fabricării unor dosare cu sprijinul nemijlocit al serviciilor. Dacă așa o fi, noi, românii de rând, nu vom afla niciodată, istoria arătându-ne că nici după trecerea celor cincizeci de ani legali unele dosare nu sunt desecretizate, tocmai pentru a nu se afla adevăruri compromițătoare pentru instituțiile implicate. În concluzie, partea de români care susține că Olanda are dreptate în ceea ce privește reformele așteptate și neaplicate din justiție își argumentează poziția prin bulibășeala de care au parte legile justiției, o bulibășeală care are la bază acel sindrom de nelecuit al politicianului român, recte controlul justiției și nu numai. Un rol extrem de important în toată ecuația aceasta îl au fără îndoială serviciile, entități care dacă nu sunt coordonate de patrioți adevărați devin bombe nucleare cu ceas pentru Românica noastră dragă. În orice tabără ne-am poziționa în atacul redutei „Schengen”, un lucru este unanim recunoscut de către toți românii: toate necazurile ni se trag de la politicieni! Pentru că cel puțin cei care toacă banii nației prin Parlamentul european trebuiau să se dea de ceasul morții pentru a le reuși un lobby concret și coerent în ceea ce privește susținerea patriei în greaua problemă a aderării la spațiul Schengen. Din acest punct de vedere, absolut toți europarlamentarii români din ultimul deceniu au tăiat frunze de mentă uscată la câini, adică nu au făcut nimic acolo la Bruxelles, iar când s-au întors pe malurile Dâmboviței și-au amplificat gargara partinică lăudându-se în fel și chip cât de eficienți au fost ei acolo, pe meleaguri străine și ce noroc am avut că i-am trimis tocmai pe ei, aleșii aleșilor, în Parlamentul european. Niște dobitoci! Dobitoci de lux, am putea spune!
