spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăInternaționalLoteria Vizelor va fi reluată

Loteria Vizelor va fi reluată

Înscrierile pentru Loteria Vizelor vor fi reluate în condiţiile în care procedura a fost blocată din cauza unor probleme tehnice.

 

Perioada de înscriere la Loteria Vizelor (DV-2019) va reîncepe ieri, după ce s-au înregistrat probleme tehnice, iar toate dosarele depuse înainte de această dată trebuie retrimise pentru a fi luate în considerare, informează un comunicat al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti transmis ieri. Iniţial, înscrierile pentru Loteria Vizelor au fost anunţate începând cu data de 3 octombrie. Procesul va fi reluat, din cauza unor probleme care au vizat „integritatea procedurii” de selecţie.

„Regretăm orice inconvenient adus participanţilor la programul Diversity Visa (Loteria Vizelor). Pentru a asigura corectitudinea şi pentru a proteja integritatea procedurii pentru toţi cei implicaţi, va trebui să reîncepem procesul de înscriere pentru acest an (DV-2019)”, indică sursa citată.

Noua perioadă de înregistrare electronică pentru DV-2019 va începe miercuri, 18 octombrie, la ora 19:00 (ora României) şi se va încheia miercuri, 22 noiembrie, la ora 19:00 (ora României).

Orice înregistrare făcută înainte de 18 octombrie nu va fi luată în considerare. „Vă puteţi înregistra din nou fără să fiţi descalificat din cauza trimiterii mai multor înscrieri. Persoanele care se vor înregistra de mai multe ori în timpul noii perioade de înscriere vor fi descalificate”, mai precizează Ambasada SUA.

Departamentul de Stat va trimite un mesaj e-mail automat către fiecare participant la programul Diversity Visa de la care s-a primit o înscriere înainte de 18 octombrie, la adresa de e-mail de la care s-a făcut înscrierea, cu îndrumarea de a accesa pagina dvlottery.state.gov pentru un anunţ important.

Participanţii pot accesa noul formular de înscriere electronică (E-DV) pe pagina oficială E-DV, la adresa dvlottery.state.gov, pe perioada înscrierii. Instrucţiuni referitoare la programul DV sunt disponibile pe pagina Departamentului de Stat, la travel.state.gov/content/visas/en/immigrate/diversity-visa/instructions.html.

Toate celelalte cerinţe de calificare rămân neschimbate, mai arată misiunea diplomatică.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
9.4 ° C
12.2 °
9.4 °
68 %
3.1kmh
26 %
S
24 °
D
22 °
lun
23 °
mar
24 °
mie
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...