Agenția Internațională de Integritate a Tenisului a anunțat vineri că a suspendat-o ”provizoriu” pe Simona Halep pentru doping în timpul turneului US Open. Aceasta fusese eliminată încă din primul tur (august – septembrie 2022).
Mai exact, instituția susține că Halep a folosit o substanță numită Roxadustat, inclusă în lista de substanțe interzise din 2022 a Agenției Mondiale Anti-Doping (WADA).
Instituția a analizat două probe prelevate în timpul US Open, ambele fiind pozitive. Pe durata suspendării provizorii, Simona Halep nu are dreptul de a participa la niciun eveniment de tenis organizat de organismele de conducere ale sportului.
„Sunt convinsă că adevărul va ieși la iveală”
În replică, Simona Halep a transmis pe Facebook că nu s-a dopat niciodată și că va lupta pentru a dovedi că acuzațiile sunt nefondate.
”Este cel mai mare șoc al vieții mele. De-a lungul carierei mele, ideea de a trișa nu mi-a trecut niciodată prin minte pentru că este împotriva valorilor cu care am fost educată. În fața unei asemenea situații incorecte, mă simt complet confuză și trădată. Voi lupta până la final pentru a demonstra că nu am luat niciodată în mod conștient vreo substanță interzisă și sunt convinsă că adevărul va ieși la iveală. Nu e vorba despre titluri sau bani. E despre onoare și despre povestea de dragoste cu tenisul”, a scris Simon Halep pe Facebook.
Roxadustat, vândut sub denumirea comercială Evrenzo, este un medicament împotriva anemiei. Roxadustat este un inhibitor al HIF prolitil-hidroxilază care crește producția endogenă de eritropoietină. Stimulează producția de hemoglobină și de globule roșii, potrivit G4media.
Anunțul instituției internaționale vine într-un moment dificil al carierei pentru Halep. Ea și-a suspendat participarea la turnee până la finalul acestui an. Asta după o serie de înfrângeri dureroase. Pe plan personal, ea a divorțat de Toni Iuruc.