Persoanele care doresc să urmeze un curs de calificare/inițiere pentru a-şi putea găsi mai uşor un loc de muncă, au la dispoziție în luna noiembrie trei cursuri organizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea forței de muncă (AJOFM) Botoșani.
Meseriile pe care le pot învăţa doritorii sunt cele de operator calculator electronic și rețele (15), femeie de serviciu (5) și măcelar (5). Cei interesați trebuie să respecte o serie de condiții pentru a putea urma unul dintre cursurile menționate. Astfel, aceștia trebuie să aibă absolvit învîțîmântul general pentru cursurile de operator calculator electronic și măcelar, ți învățământul primar în cazul celui de femeie de seviciu.
Doritorii se pot înscrie până se ocupă toate locurile la sediul AJOFM, compartimentul de formare profesională.
Mii de șomeri în județ
La sfârșitul lunii august, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani erau înregistrați 3.361 șomeri, dintre care 1.623 femei, rata șomajului fiind de 2,46%. Din totalul de 3.361 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Botoșani, 651 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 2.710 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2.316 șomeri provin din mediul rural și 1.045 sunt din mediul urban.