O delegație a autorităților locale din Cernăuți (Ucraina) a ajuns miercuri la Botoșani.
Delegația a fost condusă de președintele Consiliului Regional Cernăuți, Mykhaylo Pavliuk, care a fost însoțit de Mykhaylo Pavliuk, vicepreședintele Consiliului Regional Cernăuți, Oleksii Hrushko, directorul Agenției de Dezvoltare Regională a Regiunii Cernăuți, profesorul universitar Anatoliy Kruglashov, șeful catedrei de Științe Politice și Administrație Publică, director al Institutului de Cercetări Științifice a Integrării Europene și a Studiilor Regionale din cadrul Universității Naționale „Iuri Fedicovici” Cernăuți, și conferențiarul universitar Serhii Hakman, director al Centrului Regional Cernăuți de Perfecționare a Calificării.
Vizita de la Botoșani a cuprins o întrevedere cu președintele CJ, Doina Federovici. Discuțiile s-au axat în primul rând pe cooperarea dintre cele Regiunea Cernăuți și Consiliul Județean Botoșani, în vederea folosirii cât mai eficiente a fondurilor europene disponibile în programele transfrontaliere. Consiliul Județean are are în derulare și în acest moment un proiect comun cu partenerii de Hliboca pentru învățământul special.