Pe zi ce trece, devine tot mai evident că proiectul de țară al președintelui Iohannis nu e decât o abureală, menită să justifice prezența inițiatorului la Palatul Cotroceni. Efemeră prezență, deoarece cel dintâi profesor al țării e interesat să viziteze alte meridiane, nu să transpună în realitate promisiunile făcute. Din acest punct de vedere poate fi lesne comparat cu Ceaușescu, cel dintâi turist al țării, marea diferență fiind că geniul de la Scornicești chiar urmărea să obțină ceva în cadrul vizitelor de lucru, în timp ce Iohannis face doar turism pe banii statului. N-ar trebui să uităm episodul de anul trecut, când elevii au fost trimiși într-o vacanță neprogramată și anunțată doar în ultima clipă, pentru că cel dintâi profesor al țării n-avea chef să viziteze singur piramidele și și-a luat și soția. Motivare oficială s-a găsit. Pandemie, creșterea numărului de cazuri… Acum nu mai pasionează pe nimeni astfel de amănunte. Dacă un elev se îmbolnăvește poate să vină fără probleme la școală.
„România educată” nu se poate face doar cu sloganuri lipsite de acoperire. E nevoie de investiții substanțiale și nu doar în lapte și corn, masă caldă și alte auxiliare care nu fac decât să îngrașe conturile celor care derulează afacerile respective. Însă niciodată Educația nu a primit atât cât prevede legea din PIB. Acum vreo două decenii țărăniștii ne abureau că nu e firesc ca unui domeniu vital să i se aloce un anume procent din PIB, ci era nevoie de sume clare. Că dacă 4% din PIB e mai puțin decât au de gând să aloce guvernanții? Au trecut anii, procentul s-a modificat ajungând la 6% din PIB, dar banii n-au fost alocați niciodată în condițiile prevăzute de lege. Mereu au fost alte priorități, mereu s-au găsit soluții și pretexte. Președintele Iohannis, care se laudă că a mâncat pâine de profesor, a venit cu „România educată”, un proiect eșuat din fașă. A avut – și încă are – „Guvernul meu”, dar asta nu înseamnă că s-a făcut vreun efort în direcția respectării legii.
Însă se găsesc soluții. Mai nou, acestea vin de la adversarii președintelui schior. Astfel, trei capete luminate de la USR au venit cu propunerea să donăm 3,5% din impozitul pe venit către școli. Momentan putem dona doar către entități nonprofit și unitățile de cult, dar dacă s-ar dona și către școli…
E posibil ca inițiativa să găsească sprijin chiar și la Cotroceni. Pentru că e genul de șmecherie pe care aleșii o adoră. Cu ani în urmă a început marea descentralizare a învățământului. În teorie totul era bine, școala colaborează cu autoritățile locale care cunosc cel mai bine problemele din teritoriu. Însă, în realitate, unitățile de învățământ au fost aduse la cheremul autorităților cu care trebuiau să conlucreze. Dacă primarii au vrut, au ajutat școlile, dacă nu, nu. La naiba cu nevoile și cu conlucrarea! Însă Ministerul Educației a scăpat de ceva probleme și mai ales de răspundere. Cam la asta va duce și propunerea useriștilor dacă va deveni lege și, la cum se gândește în țara asta, așa o să se întâmple. Pentru că statul nu va mai aloca bani de la buget pentru învățământ. Directorii și profesorii vor fi trimiși să caute donatori și sponsori. Sună aiurea sau deplasat? Deja se întâmplă; nu așa pățesc românii loviți de boli crunte? Căutați sponsori dacă vreți să trăiți. La fel și dacă vreți să învățați. Până la urmă e vina voastră că nu știți să atrageți resurse.
Și așa, delicat și având legea în mână, minunatul stat își va lua complet mâna de pe sistemul de învățământ. Descurcați-vă cum puteți, că statul n-are bani pentru învățământ. Are pentru pensii speciale, pentru baroni… A mai apărut și tâmpenia cu uniformele școlare, uniforme pe care trebuie să le plătească părinții, că doar n-o să dea statul bani. Interesează pe cineva că sunt familii care au doi-trei copii la școală și pentru care uniformele presupun un efort financiar consistent? Evident, ce școală dorește poate să atragă sponsori care să-i îmbrace pe copii, dar atunci care mai este rolul statului? Ce se întâmplă cu cei 6% din PIB care ar trebui să ajungă la Educație? Întrebări la care știm deja răspunsul, numai că nu ieșim în stradă să le cerem parveniților să plece.
