Potrivit unui studiu publicat recent, aproximativ doi din trei tineri cu vârsta între
15 și 30 de ani apreciază că România merge într-o direcție greșită. În același procent tinerii arată și o lipsă de încredere parțială sau totală în Parlament și Guvern. Mai grav, ei afirmă în mai toate sondajele aceeași atitudine și față de celelalte instituții ale statului. Se manifestă, în ultimii 22 ani, o diluare din ce în ce mai accentuată a contractului social și o falie care se adâncește de la an la an între tineri și reprezentanții mediului politic.
Cum am ajuns aici, ce nu funcționează? Mult uzitata noțiune „stat de drept”, deși intens folosită pentru a marca diverse abuzuri în unele țări, nu este definită ca text de lege nicăieri în legislația europeană. Fiecare stat membru al Uniunii Europene pretinde că întrunește această calitate, respectiv de prevalență a legii, cu o ierarhie bine stabilită a normelor de ordine juridică. Realitatea ne arată însă că nu este chiar așa, iar una dintre excepțiile notabile suntem chiar noi.
Nu demult, DNA a sărbătorit 20 de ani de la înființare. De fapt, în 2002, Adrian Năstase a inventat un fel de butaforie anticorupție pentru a păcăli UE, așa cum facem noi de obicei. România era în perioada în care trebuia să-și demonstreze bunele intenții, încheiase toate capitolele de negociere cu UE, cu excepția celui referitor la Justiție. Însă PNA-ul lui Năstase se ocupa doar cu micile excrocherii. Mai mult, majoritatea cazurilor de corupție instrumentate s-a încheiat cu neînceperea urmăririi penale.
Ulterior, bilanțul a mai fost îmbunătățit: au fost trimise în judecată 15.000 de persoane, din care 400 de primari, 160 de magistrați, 60 de membri ai guvernului, doi premieri (Victor Ponta și Adrian Năstase) și 1.000 de polițiști. DNA a cerut sechestre în valoare de peste patru miliarde de euro. Doar că multe dintre dosarele instrumentate au căzut în instanțele de judecată. Cum a fost posibil? Văzând că nu se pot atinge de această instituție, protejată puternic de Comisia Europeană, politicienii români au modificat legile, astfel încât să nu mai poată fi condamnați.
Cam în acest sens, parlamentarii de acum s-au grăbit să adopte, fără să aștepte avizul Comisiei de la Veneția – așa cum promitea președintele României – proiectul de lege privind organizarea judiciară. Pentru un nespecialist lucrurile pot părea prea tehnice dar, din analiza prevederilor votate în raport cu amendamentele depuse de Opoziție și respinse, reiese vădit favorizarea reglementărilor interne în detrimentul unor prevederi incluse în lege. Potrivit noilor reglementări, detaliile care pot denatura soarta unui mare dosar de corupție au ajuns la limitele interpretării unui regulament intern și nu în prevederile legii.
Legea generală este înlocuită de reglementări locale, interne, ușor amendabile, ușor de modificat sau de influențat. E un fenomen care golește statul de drept de sensul garanțiilor și responsabilității instituționale. Asistăm la un proces de înlocuire a regimului instituțiilor cu unul al rețelelor de influență. Legile sunt mereu reformulate după cererile clienților zilei. Educația, sănătatea sunt croite după interesele de afaceri ale puternicilor momentului. În multe cazuri aceștia sunt chiar funcționari aflați în cazuri de incompatibilitate.
Acesta este și unul dintre răspunsurile la întrebarea formulată la început. Tinerii nu mai părăsesc România doar pentru avantaje materiale iluzorii în Occident, ci tocmai din această cauză, a prăbușirii încrederii în instituțiile statului. Justiția devine o unealtă de exercitare a controlului politic, educația și sănătatea sunt instrumente pentru afacerile politicienilor și ale acoliților lor, iar instituțiile de forță se transformă, pe zi ce trece, în ascensoare sociale. Cine și de ce ar mai rămâne într-un asemenea stat?
