Ca și în cazul altor localități din acest areal istorico-geografic, cercetările arheologice au dus la descoperirea unor vechi urme ale prezenței umane în regiune, datând din paleolitic, neolitic timpuriu, perioada migrațiilor eneoliticul timpuriu, eneoliticul dezvoltat (cultura Cucuteni), perioada de tranziție către epoca bronzului, bronzul târziu, epoca fierului, fiind ilustrate ambele vârste, Hallstatt târziu (cultura getică) și La Tène și epoca medievală târzie. Dintre satele arondate, cel care are cea mai veche atestare documentară este Prisăcani, numele fiind menționat și în formele Prisăceni – Prisăceani. La 1 aprilie 1576, Petru Șchiopul Voievod împarte urmașilor lui Ioan Vorontar ocinile și moșiile lor, cu întărituri de la Ștefan cel Mare, Bogdan al III-lea, „cu dresuri de împărțală” de la Ștefăniță Voievod și cu „dresuri de mărturii” de la Petru Rareș pe mai multe sate pe Miletin, printre care și Prisăcani, cu loc de moară. Satul Prisăcani revine Solomiei, fiica lui Ioan Vorontar. Se observă că satul exista în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, care îl întărește strămoșului Solomiei. Un alt fapt demn de remarcat este acela că doi dintre fiii lui Ștefan, Bogdan III și Petru Rareș, dar și nepotul său, Ștefăniță cel Tânăr, au întărit, succesiv satul urmașilor și au întărit împărțirea ocinilor în cadrul familiei. Următorul document în care este menționat satul este din 11 mai 1581. La Iancu Sasul Voievod vin nepoții lui Ion Vorontar și ai soției acestuia, Sofiica, pentru a-și împărți satul Prisăcani, cu loc de moară la Miletin. Cu acest prilej sunt menționați străbunica lor, Olena și străbunicul, Șărbică, soțul Olenei și uricul de împărțeală pe care îl avea aceasta din urmă pentru acel sat. Părțile convin ca fiicele Solomiei, să ia jumătate de sat. Ce s-a întâmplat cu cealaltă jumătate a Prisăcanilor ne spune un document a cărui dată este ilizibilă, dar este din intervalul noiembrie 1579-septembrie 1582. Înaintea aceluiași Iancu Sasul vine din nou tot neamul Vorontăreștilor, iar jumătatea cealaltă de sat de Prisăcani revine copiilor, trei la număr, ai Măriicăi, cealaltă fiică a lui Ion Vorontar, sora Solomiei. Plecând de la aceste documente se pot stabili următoarele: Ștefan cel Mare a întărit satul, alături de altele, lui Șărbică și soției sale, Olena. Murind Șărbică, Olena împarte satele rudelor sale în timpul lui Ștefăniță Voievod, Prisăcanii revenind atunci fiului lui Șărbică și al Olenei, anume Ion Vorontar. Petru Rareș îi întărește acestuia satul, iar după moartea lui Vorontar, ocinile sale, printre care Prisăcanii, sunt împărțite nepoților de la două dintre cele trei fiice pe care le-a avut.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
