Peste 200 de botoşăneni, de toate vârstele, au luat parte la o acţiune inedită organizată de echipajele de urgenţă din judeţ. Aceştia au primit lecţii de resuscitare de la cadrele specializate.
Acțiunea, iniţiată de şefii UPU-SMURD şi SJA, a avut ca scop educarea populaţiei din județul Botoșani în ceea ce priveşte acordarea primului ajutor, în vederea creşterii numărului de supravieţuitori în cazul unui stop cardio-respirator, şi a fost organizată cu ocazia Zilei Europene a Resuscitării. „În cazul în care vedeți de la distanță un om care este căzut și despre care nu știți nimic, vrem să vă arătăm pașii pe care trebuie să-i urmați. În felul acesta, voi, cu mâinile voastre, puteți salva o viață. O să facem în fiecare an cât mai multe evenimente, cu orice ocazie. Dorim să creștem și să facem să fie lucrurile cât mai bine pentru noi toți”, a spus medicul primar Elena Ramona Guraliuc, medicul şef al UPU-SMURD.
Aceasta a fost completată şi de medicul Eduard Gurău, managerul Serviciului Județean de Ambulanţă (SJA). În acest an este pentru prima dată când cele două importante servicii de urgenţă fac o astfel de activitate împreună. „Mulțumesc tuturor participanților și invitaților. Mi-aș dori, ca de la mic la mare, să cunoaștem această procedură, care face diferența dintre viață și moarte. Transmitem profesorilor de la toate liceele din Botoșani să apeleze la noi. Chiar din clasa I, de mici, copiii să știe ce înseamnă și care este procedura”, a spus managerul SJA Botoşani.
Numărul urgenţelor s-a triplat
Acţiunea a avut loc pe Pietonalul Unirii, în faţa Muzeului Județean, începând de la ora 12. S-au adunat peste 200 de persoane, de la copii de grădiniţă până la pensionari. Tuturor li s-a explicat procedeul de resuscitare de către echipajele de la Ambulanţă şi SMURD. Apoi au exersat pe manechine speciale tehnicile de a reda funcțiile vitale ale organismului.
Necesitatea unor astfel de cursuri a fost subliniată şi de şeful ISU Botoșani. Acesta a remarcat o creştere foarte mare a numărului de cazuri zilnice şi astfel şi o presiune mai mare pe echipajele de salvatori. „În urma unei statistici realizată în urmă cu doi-trei ani, intervențiile erau în jur de 90 în 24 de ore. Astăzi s-a ajuns la 300 pe zi. Este un efort pentru toți colegii din toate structurile care activează în această activitate de prespital, care uneori schimbă și dă trecerea ființei de la moarte la viață. Vă felicit, și mulțumesc tuturor colegilor pentru activitatea pe care o avem. Suntem, într-adevăr, o echipă, indiferent de instituția pe care o reprezentăm”, a declarat colonelul Decebal Murariu, şeful ISU Botoșani.
Ziua Europeană a Resuscitării
Victimele unui stop cardio-respirator au nevoie de manevre de resuscitare în cel mai scurt timp posibil, deoarece resuscitarea asigură un debit cardiac mic, dar esenţial către inimă şi creier.
Educația privind acordarea primului ajutor ar trebui să înceapă de la o vârstă cât mai fragedă, deoarece dobândirea tehnicilor de resuscitare sunt esențiale și ele pot face diferența dintre viață și moarte în numeroase situații.
Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie. Scopul este de a educa populaţia în privinţa acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardiac. Astfel se încearcă reducerea numărului de decese înregistrate din această cauză.
Eveniment marcat şi prin prezenţa unor politicieni
La evenimentul de pe Pietonal au luat parte şi o serie de oameni politici. Preşedintele CJ, primarul municipiului Botoşani, senatorul Lucian Trufin sau subprefectul Elena-Paula Berenţan.
„Populația trebuie să fie conștientă că atunci când se întâlnesc cu o situație de acest gen să știe ce are de făcut. Este foarte important ce se întâmplă astăzi aici și faptul că veți interacționa cu cetățenii care trec pe Pietonalul Unirii și le veți arăta cum este corectă procedura de resuscitare, eu cred că este un plus pentru noi ca și comunitate”, a spus Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Aceasta a fost completată şi de primarul Cosmin Andrei. „Această zi are o componentă educațională care este de apreciat. Nu doresc și nu cred că-și dorește nimeni să fie în fața unei astfel de situații, dar cred că am învățat ceva la fiecare eveniment, ce trebuie să facem dacă ajungem într-o astfel de situație. Mulțumim pentru ceea ce faceți pentru noi și mult succes în continuare”, a transmis primarul Cosmin Andrei.