Ciprian MITOCEANU
scriitor
Orice s-ar spune, realizările unui primar depind mai puţin de calităţile de gospodar şi mult mai mult de bugetul oferit spre administrare. Indiferent cât de chibzuit şi de priceput eşti sau te doreşti în administrarea banului public, dacă ţi se repartizează un buget minuscul din care nu poţi plăti nici măcar curentul electric consumat de faxul primăriei, nu-ţi rămâne decât să tragi obloanele şi să spui că ai face, dar nu ai cu ce.
Când există buget, se văd şi realizări deşi nu e obligatoriu. Şi în spatele unui primar plin de realizări se ascunde, mai întâi de toate, un buget pe măsură. Iar în spatele unui buget bine alimentat se ascund câteva zeci sau sute de primării ce nu-şi pot plăti nici factura la telefon.
N-ai cum să nu te gândeşti la aşa ceva când vezi cu câtă nonşalanţă aruncă cu bani în toate părţile primarul general al Capitalei, controversata Gabriela Firea. O fi Bucureştiul capitala şi inima ţării, dar mai nou a devenit şi un soi de sac fără fund. Şi cum e ştiut că în sacul fără fund poţi pune orice că oricum n-o să fie niciodată plin… Dar când este de unde, se poate permite şi luxul risipei, ştiut fiind că atunci când prăjitura e mare şi firmiturile par mai mici.
Nu cu mult timp în urmă s-a inaugurat grupul statuar din Parcul Cişmigiu, dedicat prinţului Rainier de Monaco, o iniţiativă de-a Guvernului Boc, de prin 2011, dar finalizată abia acum. Costuri?! Un milion şi jumătate de euro… O sumă colosală dedicată memoriei unui prinţ care, să ne fie iertat, n-a prea făcut multe pentru România şi a cărui statuie n-o să revitalizeze turismul prin Bucureşti. Asta în condiţiile în care casa copilăriei lui George Enescu de la Mihăileni a fost salvată de un grup de volunari şi cu bani strânşi din donaţii. Autorităţile nu s-au deranjat să mişte un deget; până la urmă Enescu mai are nişte case prin judeţ, ajung cât să ne facem reclamă şi să revendicăm un geniu la muzicii.
Mulţi bani aruncaţi în vânt. Firmele înfiinţate de Primăria Capitalei – peste douăzeci la număr – vor toca sume consistente numai pentru salariile angajaţilor. Motivarea oficială e că trebuia stopată risipa făcută de administraţia trecută prin contractele păguboase încheiate cu firme private în urma licitaţiilor. Şi nu ştiu cum se face că risipa, în loc să scadă, a devenit şi mai agresivă. De altfel, această evoluţie era cât se poate de previzibilă şi s-a ajuns ca un angajat al firmelor înfiinţate sub administraţia Gabrielei Firea să câştige lunar peste 5.000 de lei. Şefii din companii au salarii şi de peste patruzeci de mii brut lunar. Patru sute de milioane pentru cei care încă stau prost cu denominarea.
Bani risipiţi cu inconştienţă sau cu bună ştiinţă? Ţinând cont că există tot felul de interese e greu de crezut că doar inconştienţa şi proasta capacitate de administrare explică totul. Cineva trebuie să câştige din asta, mai ales că firmele au fost, practic, îngropate în bani. Aproape o sută douăzeci de milioane de euro au luat calea acestor firme şi e de presupus că le vor mai fi direcţionate şi alte parale, că este de unde.
E vorba de bani, mulţi bani. Iar cea mai mare parte a sumelor învârtite la Bucureşti provin din alte zone, subnutrite financiar. Şi nu doar Bucureştiul are parte de acest tratament preferenţial. Şi dacă este de unde, se permite şi risipă. Unii îşi permit să arunce cu bani în stânga şi-n dreapta pe tot felul de nimicuri sau să combată risipa cu o risipă şi mai mare. Aşa, în dulcele stil mioritic.
