În 1973, Gh. Ungureanu publica, în volumul „Documente” („Minerva”, București), o scrisoare, adresată comisului Ioan Tăutu, scrisă de spițerul IohanGorghias/Gorgias din Botoșani. În nota la scrisoare, Gh. Ungureanu specifica: „Între documentele rămase de la comisul Ionică Tăutu, aduse de la Constantinopol, se găsesc și alte scrisori de la prietenul lui din Botoșani”. Aceste scrisori, însoțite de o detaliată prezentare a vieții și activității lui IohannGorgias, le publică, în Analele Științifice ale Universității din „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (Serie nouă), Tom LX, 2014, Sorin Grigoruță.
Scrisorileprimului spițer al Botoșanilor, IohannGorgias, care „a jucat un rol însemnat” în târg (Artur Gorovei, „Monografia orașului Botoșani”, p. 121), conțin numeroase detalii privind relaționările dintre oamenii timpului și viața socială din Botoșani. Una dintre preocupările constante ale lui IohannGorgias, din aceste scrisori, este locul de veci pentru „nemții” din Botoșani, pe care spițerul, născut în Brașov și ajuns aici prin 1793-1794, vrea să-l obțină. În scrisoarea din 3 ianuarie 1824, el îi scrie lui Ioan Tăutu:
„Frat(e), aş voi mai încolo să fac un hrisov fără cheltuială pentru mărmântul unde săîngroapă aicea toţinemţii dă vreo 40 anii şi mai bine, că ştiibină că daca n-oi face eu aşa unlucru, nimene n-a face şi mai vârtos că acei mai mulţi din nemţi sânt băţiişi n-au nimica.Pentru aceia caut ca să-l fac fără cheltuială, care nedejduesc că voi putea sfârşi prindumne(a)t(a), însă pă când voi cere ca să-m(i) faci acest bină mie şi tuturor nemţilorşi maivârtos o pomănireveşnică or n(e)-om întâlni pâră atuncea ca să-ţ(i) spun un ce fel chipvoesc ca să fie acest hrisov, voi scrie dumitali”.Iar pentru a obține hrisovul, IohannGorgiasfolosește și alte căi, trimițând și două lădițe „cu cât(e) 2 oca vutcă” pentru domnitor.
Clarificatoare pentru demersul spițerului este scrisoarea din 16 august 1824. „Nemții” și „toată legea creștinească” – explică Gorgias – sunt îngropați „la Zamca afară”. Pentru acel loc el vrea să obțină un hrisov sau vreo carte domnească, urmând ca evangheliștii din oraș să aibă loc „de îngropăciune”, iar cu vremea să-și facă și o biserică cu clopot. Acolo ar fi vrut IohanGorgias să facă „începutul unei fundații veșnici”, ca – scrie el – „mai vârtos hodihnindşi ciolanele familii mele şi ale mele supt fondaţia aceasta ca un om care am cunoscut târguBotoşanii ca însuş patria me, ca să pot zice: ubi bene ibiPatria”.
IohannGorgiasn-a apucat să ctitorească biserica. A murit pe 28 decembrie 1841, dimineața, la ora 6.45 – această datare exactă fiind cunoscută datorită Necrologului publicat în numărul din 22 ianuarie 1842 al gazetei brașovene ”SiebenburgerWochenblat” și preluat de A. Gorovei în monografia citată (p. 123). A fost condus spre locul de veci într-o procesiune „măreață”: un car tras de patru cai; „înainte mergeau în șiruri lungi jandarmii și pompierii locali, în urma veneau copiii, functionarii mari mici ai orașului, toată boerimea, toți negustorii de clasa întâi, într-un șir nesfârșit de trăsuri, și pe jos mai toata populațiaorașului și puțini se vedeau cu ochii fără lacrimi”.
Locul de veci al lui IohannGorgias pare a fi fost cimitirul nemțesc, cunoscut și ca cimitirul romano-catolic din Botoșani, desființat astăzi.