Poate că „lumea bună” a „Orașului geniilor”, cum este numit Botoșaniul, va fi ținând minte că în miezul acestui an, la Galeriile de artă, acelea care poartă, asimilate în memoria lor magic-auditivă, glasurile zecilor de cuvântători despre creatorii care le suscitau acele cuvântări, iar în memoria magic-vizuală în care ne imaginăm că s-au rânduit de-a lungul timpului, precum în biblioteca Vaticanului, succesiunea expozițiilor de artă plastică deschise de-a lungul vremii, a fost deschisă publicului privitor – dar și cumpărător! o expoziție mai specială, intitulată „CORNELIU DUMITRIU – ȘAIZECI ȘI OPT”.
Ne amintim că a rostit atunci cuvinte potrivite, cum sună titlul unei clasice opere literare, înzestratul vorbitor Gigi Median, decodând etajele de semnificații și simboluri conținute de efluviul cromatic al acelor simeze. Atât din rostirea sa, cât și din subtextul tulburător prin mesajele subliminale ale prea-plinului de sens al simezelor, ne dădeam seama că aceea nu era o expoziție oarecare, ci una de rămas bun, sau de bilanț existențial și artistic al muncii de creație al unui om dedicat prin Har acestui mod de expresie artistică. Dar totuși, deși vedeam, știam că, din păcate, truditorul acestui uriaș câmp nestemat, transfigurat prin artă, nu mai avea vigoarea aceea de altădată, totuși ne gândeam doar la o decentă și mult meritată retragere înspre contemplare a tabloului vieții, după atâția ani de transfigurare a acestuia prin talentul creativ.
Dar nu. Din păcate, acum privirile bogate în culori adăugitoare lumii s-au închis, obosite de prea-plinul frumuseții pe care au dăruit-o lumii prin transferul ei în multicolore vitralii acum imuabile. El nu va mai crea de acum alte asemenea vitralii prin care adăuga lumii existente noi carate de valoare. Dar tablourile sale se vor adăuga marelui patrimoniu de valori realizate de alți creatori în zilele traiului lor în această lume plină de culori și sunete ce așteaptă mereu să fie captate de oameni aleși de divinitate spre a fi trimiși în această lume ca să-i capteze frumusețea prin cuvânt și sunet, piatră sau culoare.
Pentru cei nu știu sau au uitat, „zestrea artistică” semnată Cornel Dumitriu este una vastă, de zeci şi zeci de tablouri de diferite dimensiuni, subiecte și culori, descoperite repede de cunoscători sau doar de oameni cu gust și simțul valorilor, așa încât acestea au fost expuse de-a lungul timpului în foarte numeroase expoziții din orașe mari sau mici, premiate la zeci de concursuri, festivaluri, competiții artistice sau culturale, dar nu numai din țară, ci și peste hotare, chiar și peste ocean. Indiferent unde au ajuns roadele nopților sale de combustie cromatică și sensuri metaforice, privitorii le-au simțit valoarea și coeficientul de perenitate și valoarea de patrimoniu.
Căci, chiar părăsind această lume, obosit de prea marele și copleșitorul efort creativ, dar și fizic, acest Iconar a știut să creeze el însuși patrimoniul acesta care-i va purta numele și va însemna peste ani și timpuri carate de valoare culturală, dar chiar și materială. Iar în acest fel și el, cel de acum, nu va fi învins de această sfârșire, ci va dăinui prin creațiile sale care-i poartă numele și valoarea, aidoma atâtor alți maeștri ce și-au transformat existența în bunuri de valută forte.
Așa că prețuitul meu vecin cu care mă întâlneam uneori, mereu blând și zâmbitor, în plimbările răgazului său culegător de imagini semnificatoare, și-a îndeplinit prea-plinul misiunii existențiale și a considerat că se poate retrage dintre culorile acestei lumi, exact acum când acestea sunt mai minunate, în strălucirea de aur a acestei Toamne.
Drum bun spre raiul celor mai frumoase și îngerești imagini, mult vrednicule Iconar izvoditor de neasemuite culori ce-ţi vor purta mereu numele și faima.
