spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTFocar de Covid la Pediatrie (video)

Focar de Covid la Pediatrie (video)

Laboratorul de analize medicale de la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean ”Mavromati” Botoșani s-a transformat în focar de Covid19. Asta după ce trei cadre medicale au fost depistate ca fiind infectate cu SARS-CoV-2. Cei trei angajaţi vor trebui să stea cinci zile în izolare, aşa cum prevăd normele sanitare. Din acest motiv activitatea laboratorului a fost redusă.

”Avem un focar COVID la Pediatrie, care ne-a blocat un pic activitatea. Sunt cel puțin trei persoane pozitive acolo cu SARS CoV 2, iar din acest motiv s-a redus volumul de activitate al laboratorului respectiv și s-a preluat de celelalte laboratoare a spitalului”, a declarat medicul Ștefan Bercea, director medical al Spitalului Județean ”Mavromati”.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
12.8 ° C
13.8 °
12.8 °
90 %
2.2kmh
100 %
S
22 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...