spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeEditorialDe ce devin trecerile de pietoni eșafoduri - Dumitru MONACU, scriitor

De ce devin trecerile de pietoni eșafoduri – Dumitru MONACU, scriitor

Oameni cu căștile pe urechi, scriind mesaje sau vorbind preocupați la telefon – aceasta este imaginea nelipsită de pe aproape orice trecere de pietoni din municipiu. Fără să se asigure, fără să le pese dacă vine spre ei cu viteză vreo mașină, tot mai mulți pietoni sfidează efectiv moartea sau schilodenia, justificându-și decizia inconștientă de a nu privi în jur prin faptul că acolo pe zebră ei au prioritate, că șoferii trebuie să-i protejeze. Din păcate, această categorie de pietoni refuză să accepte că șoferii sunt oameni ca și ei și că pot face greșeli în trafic. Ba mai mult, o grămadă de conducători auto se urcă la volan ori fără permis de conducere, ori sub influența alcoolului sau a drogurilor. La ce mai ajută faptul că mori cu dreptatea în mână pe zebră sau în apropierea ei? La nimic! Din nefericire, în anul 2021 cele mai multe accidente rutiere s-au produs din cauza indisciplinei pietonilor, adică 19 procente din totalul lor. Mulți ar fi tentați să includă în această categorie de indisciplină doar traversările neregulamentare. Din păcate, nu numai traversările prin alte locuri decât cele marcate duc la accidentarea multor pietoni, ci și traversarea corectă dacă nu e dublată de o atenție sporită. Cum să traversezi cu nasul în telefon și să nu te asiguri dacă din dreapta sau din stânga vine vreo mașină? Cea mai banală întrebare pe care ar trebui să și-o pună pietonul atunci când se avântă pe zebră ar trebui să se refere la frânele autovehiculului în calea căruia se proțăpește: dacă acestea nu funcționează? Dacă spațiul de frânare depășește zona zebrei? Dacă pur și simplu, șoferul face ce face și pietonul, adică ori vorbește la telefon, ori ascultă muzică, ori trimite mesaje? Dacă și el e cu capul în nori (din motive de substanțe interzise!) ca și unii pietoni? Intervin în ecuație atât de multe variabile, încât soluția optimă nu poate fi decât una: atenție mărită atunci când se trece pe marcajul pietonal. Pe de altă parte, această păgubitoare atitudine a oamenilor față de regulile care ar trebui respectate în trafic nu reprezintă altceva decât o particularizare a modului în care sunt respectate prevederile legii în România, țara europeană în care legea e tocmeală, e bariera aceea pe sub care trec cățeii și peste care sar dulăii, singurii pentru care bariera e de netrecut fiind boii. Așadar, atâta vreme cât „beneficiem” de atâtea legi proaste și atâta vreme cât aplicarea legii este facultativă, în funcție de pungă sau poziție socială, să nu ne așteptăm la excepții în niciun domeniu. Totuși, instinctul de conservare ar trebui să funcționeze mult mai eficient în cazul pietonilor. Pentru că dacă nu ne protejăm noi, nimeni altcineva nu o va face. Bine, în mod normal, fiecare cetățean ar trebui să aibă în autorități un sprijin, un protector. Din păcate, reprezentanții autorităților, în proporție covârșitoare politruci, se bat cu pumnul în piept că sunt în slujba noastră numai și numai pentru a-i menține în posturile cele călduțe și bine plătite. Iar când fac ceva ce e normal să facă, cotcodăcesc aidoma găinii lui Creangă din „Punguța cu doi bani” care, după ce a adus o mărgică, a prins a se făli de parcă toată bogăția planetei se afla în acea mărgică. Cam așa se întâmplă și la noi, darea în funcțiune a semaforului inteligent de la trecerea de pietoni din zona Select fiind catalogată drept una din marile realizări ale actualei administrații, când asemenea instalații ar fi trebuit să fi fost amplasate în urmă cu mulți ani, la toate trecerile de pietoni cu probleme din municipiu. Trăim în era digitală și asta, în mod normal, ar presupune o supraveghere totală a circulației cu ajutorul camerelor video, fără să mai fie nevoie de polițistul pândaci interesat să te ardă în vreun fel sau altul la buzunar. Sunt absolut convins că o atenționare prin difuzoare gen: „Domnul cu pălărie albă și cămașă albastră, încălcați legea traversând pe acolo!” ar disciplina nu numai pe cel în cauză, ci și pe ceilalți participanți la trafic, martori la încălcarea regulilor rutiere. „Nu sunt fonduri pentru așa ceva!” – acesta e cu siguranță răspunsul celor care ne păstoresc. Un răspuns care de fapt se vrea a fi preșul sub care stau ascunse sifonări, privilegii, comisioane, salarii și pensii de care beneficiază politrucii, reprezentanții instituțiilor de forță sau cei din justiție.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer senin
-2.8 ° C
-2.3 °
-2.8 °
77 %
2.8kmh
5 %
vin
4 °
sâm
1 °
Dum
2 °
lun
4 °
mar
-0 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Mai sunt și patrioți care-s pro europeni și nu așteaptă casele de la Simion, ceea ce e bine.

EDITORIAL

Deși mai sunt puține zile până când vom merge la urne, interesul românilor pentru dezbaterile electorale tinde spre zero, iar asta ar trebui să...

EPIGRAMA ZILEI

A dat neaua peste vii Peste dealuri și câmpii, Peste crângul cel pustiu Peste-al meu păr castaniu... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...