În primii ani ai noului mileniu, un cadru de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava a fost dovedit ca plagiator. Varianta oficială? O profesoară din Franța a ajuns în România și, în timp ce cutreiera librăriile, și-a găsit pe rafturi lucrarea de doctorat, numai că aceasta era semnată cu alt nume. Neoficial s-a vorbit de niscaiva săpături, că la așa ceva ne pricepem de minune. Urmarea imediată? Florian Bratu a fost lăsat fără doctorat și retrogradat la titlul de lector. Pe lângă acestea, a mai trebuit să returneze diferențele de salarii încasate, plus dobânzile penalizatoare. La vremea respectivă se vorbea că a fost nevoit să își vândă apartamentul. Cu alte cuvinte, pedeapsă pe măsura abaterii.
A fost ceva vâlvă în jurul subiectului și mulți mahări din universitățile mari au tremurat la gândul că s-ar putea să li se întâmple ceva asemănător, dar între timp le-a trecut. Deși ilegal și imoral, plagiatul a devenit o adevărată instituție, astfel că acuzațiile de Copy-Paste (sau Ciucă-Ponta, după numele premierilor care și-au tras doctorate nemuncite) nu mai sunt sancționate nici măcar simbolic. Anchetarea plagiatelor e blocată de la nivel înalt; s-a ajuns până acolo încât se dau legi cu dedicație și se vorbește de rațiuni de stat și interes național. Când Emilia Șercan l-a dat de gol pe Ciucă, Mirel Curea s-a repezit să spună că are cheiță de la Moscova și acuzația de plagiat are drept scop eliminarea celui mai capabil general NATO.
Chiar dacă părea puțin probabil, până la urmă s-a întâmplat. Sorin Cîmpeanu și-a dat demisia. Gestul lui vine în urma unui scandal de proporții, dar și de durată și, în contextul actual, e menit mai degrabă să creeze paravanul mediatic necesar pentru dosirea afacerii cu BMW-uri pentru Poliție, afacere în care implicarea președintelui schior e mai evidentă decât s-a dorit. Un gest firesc într-o țară civilizată; ceva demn de toată mirarea în România.
„Este o demisie care a venit din dorința de a elimina presiunea nedreaptă și ilogică asupra reformei în educație, fiind evidentă deturnarea discuțiilor din spațiul public spre alte zone total străine de interesul a sute de mii de profesori și a milioane de copii și tineret. Este o demisie care a venit din dorința de a nu periclita reforma educației și parcursul noilor legi ale educației” – o parte din mesajul de despărțire al lui Sorin Câmpeanu. Care, iată, încă își permite să sfideze și să se comporte ca și cum ne-ar fi făcut o concesie și de parcă s-ar fi sacrificat pentru interesul național. Nu ar mira să îmbrace cămașa de martir și să pretindă canonizare grabnică. Pretinde că a fost ținta unor atacuri injuste și a demontat toate acuzele aduse, inclusiv la faza când profesorul Pleșca pretinde că i-a cedat un îndrumător de lucrări practice la care, conform jenantei scrisori de spălare de păcate, Cîmpeanu contribuia încă de pe vremea când nici nu era student. Niciun cuvânt despre parvenirea pe plan profesional și politic realizate pe baza doctoratului plagiat (și nu doar doctoratul, după cum se poate vedea). Omul se pretinde victimă și spune că nu există dovezi clare. Cum să existe de vreme ce a contribuit din plin la desființarea organizațiilor abilitate să cerceteze plagiatele?
Plagiatul a fost adus în derizoriu și cei prinși cu Ciucă-Ponta n-ar avea de suportat cine știe ce consecințe dacă renunță de bună voie la titlul de doctor. Că tot veni vorba, Ponta a lansat vorba asta. Bine, umblă vorba că a fost dispus să renunțe și la titlul de cumnat pe vremea când Iulian Herțanu era acuzat de tot felul de ilegalități.
Bănuiesc că, dacă ar mai trăi, Bratu ar privi scârbit la ceea ce se întâmplă și s-ar simți îndreptățit să ceară despăgubiri morale. Păi el a fost anchetat, dovedit plagiator și a suportat consecințe adevărate, în timp ce alții doar își dau demisia din funcții publice, fără niciun fel de consecințe juridice și pecuniare? Așa era atunci, așa e acum. Cîmpeanu pretinde că și-a dat demisia pentru a-i mulțumi pe cei care i-o cer pe principiul „înțeleptul cedează”, nu pentru că el ar fi greșit cu ceva. Cât timp tocmai el a propus desființarea instituției care dădea verdicte de plagiat, e limpede că a avut un interes.
