Accident între sexagenari, după o manevră imprudentă. Doi bărbaţi, de 69 şi 67 de ani, au ajuns la spital, după ce maşinile în care se aflau s-au ciocnit violent după o neacordare de prioritate.
Accidentul a avut loc dimineaţă, pe drumul ce leagă Botoșani de Dorohoi, în dreptul localităţii Sauceniţa. Un bărbat de 69 de ani, aflat la volanul unui Volkswagen Golf, se deplasa pe DN. 29 B, Botoșani-Dorohoi. La intersecția cu strada Cumpăna, din loc Sauceniţa, acesta a efectuat un viraj la stânga, fără să se asigure. În acel moment, din sens opus venea un autoturism Opel, condus de un bărbat de 67 de ani. Acesta a fost izbit în lateral, în urma impactului violent ambele maşini fiind extrem de avariate.
La faţa locului au ajuns echipaje de ambulanţă, care au preluat ambii şoferi la spital, cu mai multe traumatisme. Poliţiştii au declanşat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii acciedntului. „Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. A fost întocmit dosar pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.