S-a născut în Atena. După ce a finalizat studiile de filosofie din Atena, a mers în Egipt pentru a şi le desăvârși. Pe când se afla aici, Mântuitorul era răstignit pe Cruce la Ierusalim. Observând întunecarea cerului petrecută la moartea lui Hristos, a rostit profetic cuvintele: „Sau Dumnezeu pătimește sau lumea aceasta văzută se sfârșește”.
Dionisie a revenit în Atena şi s-a bucurat de întâlnirea cu Pavel în Areopag. A pus în inimă cuvintele pe care le-a rostit Pavel şi astfel, în anul 51, s-a convertit la creștinism. Mai târziu, a fost hirotonit episcop în Atena. A călătorit cu Pavel şi i-a cunoscut pe ceilalți Apostoli ai lui Hristos. A ajuns la Ierusalim ca să o cunoască pe Maica Domnului. A fost de faţă la înmormântarea Fecioarei Maria.
După ce a rânduit alt episcop pentru Atena, s-a dus la Roma. De aici a plecat în Galia, la îndemnul Sfântului Clement, episcopul Romei. A zidit o biserică în cetatea Parisului şi a convertit mulți păgâni la creștinism. A fost decapitat în vremea împăratului Domițian (81-96).
Sfântul Dionisie Areopagitul este primul autor patristic care ne-a lăsat o ierarhizare a cetelor îngerești. În prima treaptă, care este cea mai înaltă, sunt: Tronurile, Heruvimii şi Serafimii. A doua treaptă cuprinde: Stăpânirile, Domniile şi Puterile, iar în treaptă a treia întâlnim: Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii păzitori.
„Înaintea minții oamenilor se deschid două căi: una lată, plină de ademeniri și de aceea mulți sunt cei ce merg pe dânsa; iar altă suitoare și îngustă și puţini se află care să meargă pe ea. Calea largă e calea pierzării. Pe ea aleargă de zor două feluri de drumeți: Lucifer, cu toată ceata lui de îngeri, aruncați pe pământ și toată „lumea” pe care o înseilă el. Îi înțeapă cu acul plăcut al păcatului, care le amorțește sufletul o vreme, sau chiar toată vremea vieții pământești. Aceștia pentru Dumnezeu sunt morți, deși lor li se pare că trăiesc, dar sunt numai trupuri. Toți aceștia, câtă vreme trăiesc, dar sunt morți, neștiind de Dumnezeu, sunt cu îngerii cei răi împreună călători la iad pe calea pierzării. Așa au călătorit toți nepoții lui Adam, mii de ani de-a rândul.
Dar Dumnezeu preamilostivul, din iubirea de oameni, a făcut totul din partea Sa, ca să-i întoarcă pe oameni din calea pierzării într-o cale nouă, în calea mântuirii. De aceea Fiul S-a făcut Om desăvârșit – afară de păcat – și ne-a arătat Cărarea. Prin urmare, calea mântuirii e chiar cărarea pe care a mers Dumnezeu însuși ca om adevărat, făcându-ni-Se pildă întru toate și dându-ne îndrăzneală. Pe cărarea mântuirii încă merg două feluri de călători, căci de-atunci… un Tovarăș nevăzut și bun merge cu noi, cu fiecare, în toate zilele, cu fiecare rând de oameni, până la sfârșitul veacului: Dumnezeu însuși și cu sfinții Săi, întovărășind nevăzut pe oameni…” (Pr. Arsenie Boca).
