Recentul incident mustind a țigăneală dâmbovițeană care i-a avut ca protagoniști pe doi cetățeni ai patriei umflați întru prostie cu pompa de către toată presa din România ne-a demonstrat că la noi anormalul se aciuează în absolut orice domeniu al vieții cotidiene. Prezentată pe toate posturile de televiziune și în toate publicațiile, bătaia dintre Reghe și Prodanca mi-a stârnit silă, o silă îndreptată în primul rând către media. Da, e adevărat că și pe alte meleaguri se întâmplă tot felul de inepții și sunt prezentate pe larg în presă dar să nu uităm un lucru esențial: acolo, în acele țări unde democrația este înțeleasă, respectată și aplicată la virgulă, există ziare de scandal care numai cu astfel de subiecte se ocupă. Publicațiile serioase nici măcar tangențial nu abordează asemenea subiecte. La noi, toți, cu mic cu mare, la rubricile de știri, mondene sau de sport, ne-au îndopat cu imagini jalnice care îi prezenta pe cei doi corifei ai neamului îmbrâncindu-se și cărându-și palme și pumni. PE-NI-BIL, oameni buni! Analizând și chiar generalizând cauza acestui episod neplăcut ajungem la blestematul sau beneficul divorț, evenimentul care produce năruirea sau reconstrucția unor edificii relaționale cu efecte de multe ori, diametral opuse pentru protagoniști. Spre deosebire de statele civilizate unde divorțul este considerat un fenomen normal, la fel ca și căsătoria de altfel, la noi la români ruperea certificatului de căsătorie provoacă atâta ură și atâta înverșunare încât de multe ori s-a ajuns chiar la crimă. Totul pornește de la un concept greșit inoculat de zeci sau poate chiar sute de ani care îl … „împroprietărește” pe un partener cu celălalt. Total greșit întrucât niciunul dintre cei doi nu poate face parte din patrimoniul celuilalt. Natura relației trebuie să derive din voința comună și nicidecum din directivele unui act legalizat la starea civilă. În mod normal problemele mari ale unui divorț ar trebui să existe numai în cazul existenței urmașilor. Partea materială nu trebui să genereze conflicte, ură sau alte neajunsuri. Exact ca într-o afacere cu doi asociați, dacă unul dintre ei socotește avuția comună, o împarte în două părți egale și apoi îl invită pe celălalt să își aleagă partea, este imposibil a mai apărea vreun conflict patrimonial. Când e vorba de copii, de sentimente și chiar de amintiri, problema se schimbă total. Obligatoriu una din părți se va considera nedreptățită, dată la o parte sau poate chiar umilită. Din păcate aici logica nu-și prea găsește locul și drept urmare apar episoade jalnice gen cel petrecut zilele trecute la Snagov. Totuși, rațiunea ar trebui să primeze și în astfel de cazuri. Dacă partajul poate fi eliminat din lista de probleme, atunci nu mai rămân decât două aspecte: copiii și sentimentele. Amintirile nu le-am mai inclus, ele fiind ghiuleaua de picior pe care fiecare dintre cei doi o va purta o bună bucată de vreme, fără să existe posibilități nici de eliminare și nici de diminuare a efectelor lor, doar timpul fiind leacul. În cazul copiilor, iarăși există cale de rezolvare deși poate, uneori nu e pe placul unuia sau altuia dar ceea ce instanța decide, trebuie respectat cu strictețe, așadar nu mai rămâne ca problemă decât gestionarea sentimentelor. Ei, aici, e aici întrucât nicio justiție din lume nu poate face lumină sau dreptate în acest caz. De regulă, unul dintre parteneri vrea să plece din relația legalizată, celălalt, nu. Modul de rezolvare depinde în mare parte de cultura, nivelul de instruire, ocupația, religia, scara socială sau concepția despre lume și viață a celor doi. Din păcate la noi în România divorțul a fost perceput de-a lungul vremilor ca un fel de eveniment paria, societatea înfierând cu mânie proletară sau capitalistă pe cel ce determina și dorea desfacerea căsătoriei. Total greșită această concepție întrucât sunt nenumărate cazurile când dintr-o căsnicie cu probleme, prin divorț, măcar unul dintre soți și-a construit ulterior o familie frumoasă. Nimeni nu este proprietatea nimănui, aceasta trebuie să fie deviza pe care să și-o însușească cei doi soți înainte de a păși pragul stării civile. Nu actul îi unește ci dragostea, respectul, comuniunea de idei. De-abia atunci când cuplul este pe aceeași lungime de undă, cei doi se aparțin unul altuia, fiind aproape un tot. Altfel, exact cum ai încerca să amesteci uleiul cu apa, misiune eșuată, adică și drept urmare divorțul este mai mult decât necesar în aceste cazuri. Asta ar trebui să învețe și să înțeleagă oamenii, societatea noastră! Până atunci, românii vor urmări cu nesaț aventurile lui Reghe și Prodanca și la fel ca la meciurile de pe stadion vor aplauda sau, mai ales, îl vor huidui pe cel ce nu le este pe plac!
Instituția divorțului în România – Dumitru MONACU, scriitor
De MonitorulBT
0
Deja ai votat!
Previous article
DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!
Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Nordis, politicieni, curve și naivi – Dumitru MONACU, scriitor
Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...
Editorial
Să alegem noi, nu alții pentru noi – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Deși mai sunt puține zile până când vom merge la urne, interesul românilor pentru dezbaterile electorale tinde spre zero, iar asta ar trebui să...
Editorial
Referendumul și campania electorală – Dumitru MONACU, scriitor
De ceva timp, primarul Botoșaniului, Cosmin Andrei, bate câmpii pe rețelele de socializare cu o temă evident electorală, și anume consultarea populației în legătură...
Editorial
Fotbalul, Kosovo și lecția autoironiei pierdute – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Am renunțat la fotbal din toate punctele de vedere în urmă cu mai bine de douăzeci de ani și nu pot spune că-i duc...
Editorial
Pierdem dreptul de a ne plânge – Virgil COSMA, jurnalist
Pe cum se apropie ziua alegerilor, se întinde ca o furtună ideea că ne merge prost fiindcă fruntașii Europei ne fură de ne sting...
Editorial
Patul sau pactul Cotrocenilor? – Dumitru MONACU, scriitor
Goana nebună după procente și după accederea în turul doi al prezidențialelor face ca lupta la baionetă să devină efectiv pistol cu apă, ca...
Editorial
Despre nunți, botezuri, înmormântări – Dumitru MONACU, scriitor
Dacă v-ați gândit cumva că titlul editorialului are vreo legătură cu filmul românesc purtând (aproape) același nume produs în 2022, v-ați înșelat amarnic. Așadar,...
Editorial
O lecție din care România ar trebui să învețe – Ciprian MITOCEANU, scriitor
În media românească s-a vorbit foarte puțin despre tragedia de la Novi Sad, petrecută la începutul lunii. E campanie electorală, e vorba de viitorul...
Editorial
Contractele cu statul și cancanul politic – Dumitru MONACU, scriitor
Despre firmele care au contracte cu statul s-a vorbit și încă se va mai vorbi multă vreme în spațiul public autohton, din moment ce,...
Editorial
Vadim se întoarce. Și nu vine singur – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Având în vedere că finala prezidențială din 2000 e pe cale să se repete, deși cu alți protagoniști, tot mai mulți români și-au amintit...
Editorial
Conservatori versus progresiști și noua ordine mondială – Virgil COSMA, jurnalist
Un fior de disconfort și neliniște i-a cuprins pe liderii progresiști ai Europei - cu excepțiile notabile ale Poloniei și Ungariei, parțial și a...
Editorial
Între nostalgie și realitatea europeană – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Eterna și paradoxala Românie... Deși numărul nostalgicilor e tot mai mare cu zi ce trece, e clar că, din punct de vedere economic –...
Editorial
Balul oamenilor de afaceri, postacii și pârlacii – Dumitru MONACU, scriitor
În urmă cu ceva timp, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani a organizat în somptuoasa sală „Luceafărul” de la Cucorăni tradiționalul bal al...
Editorial
În ce Matrix au trăit nostalgicii? – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Cred că sunt prea puțini românii care se pot lăuda că au ratat seria Matrix, iar pentru asta nu e de vină apetitul românului...
Editorial
AI și maimuțele – Dumitru MONACU, scriitor
Oriunde te duci și te întorci astăzi, este imposibil să nu auzi: „Nu mai găsești pe nimeni să muncească, dom’le!”, indiferent că e vorba...
Editorial
Prea măreț pentru o țară așa de mică – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Acum, că suntem în plină campanie electorală, principala preocupare a politicienilor e să arate cât de mult le pasă de soarta românilor. Și pentru...
Botoșani
ninsoare puternică
1.7
°
C
1.7
°
0.5
°
91 %
2.1kmh
100 %
vin
2
°
sâm
1
°
Dum
1
°
lun
3
°
mar
2
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.
EDITORIAL
Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...
EPIGRAMA ZILEI
Tot votând răul cel mai mic
N-am realizat nimic
Așadar și prin urmare
Încercăm cu ăla mare?
-Dumitru MONACU
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...