MONITORUL ELEVILOR – O rubrică specială, născută din colaborări cu unităţile de învăţământ din Botoşani, vă prezintă articole scrise de elevi.
Teatrul „Mihai Eminescu” , atât de bine cunoscut bunicilor vremurilor prezente, dar atât de misterios adolescenților și copiilor de astăzi, a fost cândva una din bijuteriile orașului. Va însemna ceva pentru următoarea generație? Se va îndura cineva să restaureze una din cele mai importante construcţii botoșănene?
Atât ansamblul instituției, constituit din actori de excepție și cei din spatele cortinei, cu ajutorul cărora piesele pot fi puse la dispoziția publicului, cât și istoria teatrului botoșănean, au reprezentat, și reprezintă în continuare, un motiv de mândrie pentru județul nostru. Cu toate acestea, decidenţii Botoşanilor par să aibă o altă părere. Au trecut mai bine de 10 ani de când a început aventura de restaurare a clădirii monument arhitectural, iar veştile nu sunt nici acum în măsură să ne bucure. Teatrul are din nou, constructori, dar municipalitatea nu are fondurile necesare. Îi lipsesc 30 de milioane de lei, sumă consistentă în perioada critică pe care o traversăm.
Epopeea reabilitării începea în 2011, când autoritățile botoșănene au luat în considerare restaurarea clădirii, aceasta necesitând reparații urgente, chiar vitale pentru funcţionalitatea teatrului. A fost depus un proiect cu finanțare europeană și s-au obţinut peste 5 milioane de euro pentru lucrările planificate. Reparațiile s-au oprit, însă, relativ repede, iar teatrul a devenit, din păcate, doar un subiect al luptelor politice. Acuzațiile au curs de-a lungul declarațiilor, mințile și inimile iubitorilor de teatru au fost umplute cu promisiuni deșarte, însă faptele nu și-au făcut apariția.
Restaurarea propriu-zisă a început în 2014, în mandatul primarului Ovidiu Portariuc (PSD), pe un proiect de finanțare obținut de predecesorul său, primarul Cătălin Mugurel Fluture (PNL). La doar trei luni de la începutul proiectului lucrările s-au oprit, motivul fiind deficiențele serioase în structura de rezistență a teatrului, care nu au fost prevăzute în proiect. La acel moment constructorii ridicaseră tencuiala, realizând 30% din lucrare. Aleşii locali ai celor două partide s-au întrecut, de atunci, înpiedicile reciproce pentru reluarea şi continuarea proiectului. Finanţarea europeană a fost pierdută, s-a obţinut o altă finanţare, dar teatrul a devenit celebru și este și astăzi ”ruina din centrul orașului”.
La sfârșitul lui 2018, administrația locală primea încă 5 milioane de euro pentru restaurarea teatrului „Mihai Eminescu”, dar nici acum lucrările nu au continuat.
„Lucrările care s-au făcut în primele luni s-au degradat aproape în totalitate şi atragem atenţia că, în aceste condiţii, costurile de reparaţie vor fi duble sau triple. Am subliniat în toate întrevederile cu autorităţile că deja subsolul clădirii este plin de apă, igrasie, ciupercă, care macină şi degradează într-un ritm alert toată clădirea. Starea de degradare constatată în prezent se datorează în mare parte factorilor de mediu, stare de degradare care se va accentua în perioada următoare“, se arată într-un comunicat emis de firma de construcţii „Victor Construct” , care s-a ocupat de lucrări. Constructorul susţinea că a trimis zeci de adrese primăriei Botoșani în care punea întrebări ce au rămas fără răspuns.
Costurile finale au ajuns la 14 milioane de euro, mai exact 14.644.515 euro, iar din 2018, în discuțiile politice, se tot promite reluarea reabilitării. Constructori și ingineri au descris starea deplorabilă, politicienii au tras semnale de alarmă, au organizat noi licitaţii, dar în realitate nu s-a schimbat nimic.
„Întreaga situație legată de reabilitarea și modernizarea teatrului Mihai Eminescu este o rușine pentru administrația locală actuală dar și pentru cele anterioare. Administrația locală este fix ce este și clădirea teatrului. O ruină cauzată de incompetența, nepăsarea și lipsa de asumare a tuturor celor implicați de-a lungul timpului. Din păcate, nu văd ca cineva să fi tras și niște învățăminte din toată această tevatură, drept dovadă fiind faptul că nimeni nu a fost tras la răspundere pentru eșecul ultimei licitații. Asta înseamnă că pe viitor ne putem aștepta la noi proiecte ratate. ”, declara în iunie 2022 Raluca Curelariu, consilier local USR.
Ultima modificare a monumentului s-a produs în data de 14 aprilie 2021. De atunci, teatrul nu a mai fost atins de către o echipă specializată în reparații sau măcar în verificarea degradărilor cauzate de timp sau vreme. Singura diferență vizibilă este înlocuirea gardurilor companiei de construcții cu un gard din metal, semn al abandonării și capitulării.
O nouă fărâmă de speranță s-a strecurat în inimile botoșănenilor în ianuarie 2022, când primarul Cosmin Andrei, a declarat că „s-a intrat în supervizarea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP), care a presupus transmiterea unor documente, dar ceea ce a fost mai greu a trecut. Am parcurs cea mai grea etapă, care a presupus analiza a mii de documente, a mii de pagini, lucru pe care l-au făcut atât colegii din unitatea de implementare, cât și specialiștii pe care i-am angajat pentru verificarea financiară și am certitudinea că vom avea un câștigător (…)Vom începe lucrările pentru reabilitarea Teatrului “Mihai Eminescu” la începutul acestui an, chiar și dacă vor fi contestații, pentru că legislația a fost modificată.”
Cu toate că primarul a adus un început de an promițător pentru Teatrul ,,Mihai Emiescu”, suntem aproape de sfârșitul anului iar clădirea este neschimbată. În luna mai s-a deschis o nouă licitație pentru depunerea ofertelor. Deși termenul inițial era 30 mai, acesta s-a prelungit pentru iunie, iar câştigătorul a fost desemnat abia la sfârşitul lui septembrie. „În urma unor discuţii pe care le-am avut cu colegii noştri, am decis ca ofertele să fie deschise pe 7 iunie. Este singura prelungire pe care o acordăm pentru depunerea ofertelor”, preciza la începutul verii Cosmin Andrei.
În urmă cu câteva zile edilul şef a anunţat că licitaţia a fost adjudecată, iar lucrările ar trebui să se finalizeze la sfârşitul anului viitor. Veştile nu sunt numai bune, însă, pentru că municipalitatea trebuie să se împrumute cu încă 30 de milioane de lei. Rămâne de văzut dacă primăria se va putea împrumuta pentru diferenţa de costuri şi dacă criza economică pe care o traversăm nu va afecta aceste demersuri. Dacă finanţarea nu se face la timp, firmele nu vor putea fi plătite, primăria riscând din nou să piardă banii europeni.
Cetăţenilor li se promite din nou că minunatul monument, încărcat cu o simbolistică crucială în istoria orașului, va reveni la splendoarea lui de altă dată, însă speranța pare să se stingă cu fiecare zi, sub temerile că bijuteria orașului va rămâne o ruină mâncată de timp.
Actorii, veşnicii musafiri
Povestea încâlcită a reabilitării a zăpăcit și descurajat publicul și actorii. Ruina ce a fost cândva teatrul ,,Mihai Emiescu” stă părăsită pe Strada Teatrului 5, culmea ironiei, față în față cu primăria. Poziția, parcă aleasă de soartă, scoate în evidență dezinteresul oamenilor politici pe acest subiect. În continuare, printre cele mai afectate victime ale nepăsării sunt actorii, oameni ce în continuare reușesc să bucure publicul, în ciuda circumstanțelor, folosind săli de spectacol cu împrumut. Întrebat cum resimte toată această neputință a autorităților, actorul Alexandru Dobynciuc a afirmat că: „Situația actuală durează parcă de o veșnicie. Stagnează din motive pe care nu vreau să le dezvolt. Ideea de bază este că așteptăm să ne facă cineva, cândva casa înapoi. Când nu ai casă și stai mereu prin vecini, jucând în alte locuri decât cel predestinat, se simte ciudat. Nu ai condițiile de bază, și se creează o stare de înstrăinare, de disconfort, ca și cum aș fi intrat la cineva în casă, sunt musafir, tare aș vrea să plec să-mi fie mie bine. ”
Spre două secole de artă teatrală la Botoşani
La Botoşani prima reprezentaţie în limba română a avut loc în 1838, când directorul Şcolii Domneşti, Nicolini, asociat cu Costachi Caragiali a început o serie de reprezentaţii. În stagiunea 1857-1858, s-a înfiinţat o trupă teatrală moldovenească în Botoşani, sub direcţia lui Costachi Bălăceanu şi a pitarului Costachi Vasiliu. La 10 mai 1858, 70 de boieri şi negustori adresează Ministerului de Interne o petiţie prin care cereau „înfiinţarea şi statornicirea unui teatru la Botoşani”.
Neprimind ajutor de la centru, botoşănenii se străduiesc şi construiesc primele săli de teatru, de mici dimensiuni, însă. În jurul lui 1860 se ridică prima sală de teatru cunoscută sub denumirea „Teatrul Petrache Cristea”, Botoşanii fiind astfel printre primele oraşe din ţară care aveau o sală de reprezentaţii teatrale după modelul celor din occident, cu scenă, doua rânduri de loji, parter, orchestră şi celelalte accesorii. Sala văruită în alb, era jumătate de elipsă, cu despărţiturile de la loji din scândură vopsite cu alb, fără capitonaj şi fără scaune, pe care publicul şi le aducea de acasă în seara reprezentaţiei. În mijlocul plafonului atârna un candelabru uriaş, în care erau înfipte cca două sute de lumânări de parafină, ce trebuia coborât până jos pentru a putea fi aprinse lumânările. Într-o astfel de sală, trupele de teatru străine care treceau prin punctul de frontieră Burdujeni spre Bucureşti şi de acolo spre Constantinopol, se abăteau de cele mai multe ori pentru una, sau mai multe reprezentaţii şi la Botoşani, oraş cu un public iubitor de teatru şi mai presus de toate cu o generaţie tânără entuziastă.
După 1885, din cauza deteriorării clădirii, spectacolele trupelor ce veneau la Botoşani se dădeau în „Sala meseriaşilor”. În 1901 ia fiinţă o nouă sală, „Teatrul Popovici” după numele proprietarului. Printre actorii ce au făcut cinste teatrului de la Botoșani se numără Aglae Pruteanu, Ermette Novelli, dar şi celebrul Constantin Tănase.
Noul teatru a fost ridicat în doi ani şi finanţat prin donaţii
Necesitatea unui teatru pe măsura oraşului, care la început de secol era al patrulea ca număr al locuitorilor după Bucureşti, Iaşi şi Galaţi, a preocupat mereu pe edilii acelor vremuri. Sătui să aştepte bani de la centru, 75 de acţionari având un capital de 400.000 lei, adunat prin donaţii, înfiinţează în ianuarie 1912 „Societatea pe acţiuni – Teatrul Eminescu”. La 23 septembrie acelaşi an, s-a pus prima piatră a construcţiei acestui „templu al artei”, care a fost terminată doi ani mai târziu. Clădirea, după planul arhitectului Grigore Cerchez, în stilul eclectismului de şcoală franceză, se compară prin proporţii şi bogăţie a ornamentaţiei cu Teatrul Naţional din Iaşi. A fost inaugurată oficial în seara zilei de 21 decembrie 1914. La 8 aprilie 1944, frumoasa clădire a Teatrului „Eminescu” este parţial distrusă de un bombardament, după care este radical transformată între 1956-1958, când se reconstruieşte, astfel încât vechea compoziţie nu mai poate fi identificată. În septembrie 1958, se inaugurează noul Teatru „Mihai Eminescu”. Stagiunea artistică se redeschide la 16 octombrie 1958. De atunci, Teatrul „Mihai Eminescu” a atras atenţia şi consideraţia întregii mişcări teatrale româneşti.
– Luciana Elena BORDIANU
Elevă, clasa a XI-a F, Colegiul Naţional „A.T. Laurian”
