spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTAles local ţinut pe funcţie de judecători

Ales local ţinut pe funcţie de judecători

Conflict deschis între un consilier local din Viișoara și primarul comunei. În timp ce consilierul Alexandru Cătălin Iosub (PMP) acuză că cei din primărie ar fi făcut tot posibilul pentru a-l vedea fără funcție, primarul localității, Laurențiu Constantin Rîmbu (PSD), susține că întreaga situație ar fi fost generată chiar de către consilierul cu pricina, care a lipsit de la ședințe, fiind plecat din țară.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Cert este că la finalul anului trecut, în baza unui raport întocmit de secretarul comunei și a unui referat semnat de primar, Consiliul Local Viișoara a luat act de încetarea mandatului de consilier local în cazul lui Alexandru Cătălin Iosub, care ar fi lipsit nemotivat la cinci ședinte ordinare și extraordinare organizate pe durata a trei luni consecutive. Hotărârea cu pricina a fost anulată de instanță, după ce consilierul a dovedit că nici măcar nu fusese convocat la ședințe. Primarul respinge orice acuzații privind o răfuială politică și spune că nici în prezent regulamentul CL nu permite participarea la ședințe prin videoconferință sau alte mijloace electronice.

Probleme din cauza absenţelor de la şedinţele de CL

Toate problemele ar fi apărut după ce consilierul local a plecat de mai multe ori din localitate și ar fi absentat de la ședințele CL.

„În luna decembrie 2021 mă aflam într-o deplasare în străinătate, în scop personal. Din anumite surse, domnul primar a aflat că voi sosi în țară și a convocat în acea zi toți consilierii la o ședință de îndată, știind că nu voi putea fi prezent, ședință ce avea ca scop demiterea mea din funcția de consilier local. Nu am creat niciun fel de neplăceri acestuia sau Primăriei, acest conflict fiind unul personal, pe care domnul primar l-a transformat într-unul politic, folosindu-se de toată puterea sa cu scopul de a mă elimina cu orice preț. De aceea am depus o contestație la Tribunalul în urma căreia hotărârea Consiliului Local a fost anulată definitiv”, a spus Alexandru Cătălin Iosub.

Acuzații respinse de primar

De partea cealaltă, primarul comunei, Laurențiu Constantin Rîmbu, respinge acuzațiile și spune că nu a fost niciun abuz, întrucât toate măsurile au fost dispuse la propunerea secretarului comunei, după consultarea cu un jurist din cadrul Instituției Prefectului. Astfel, în referatul constatator întocmit de secretarul comunei se arăta că, în perioada septembrie 2021-noiembrie 2021, consilierul PMP ar fi înregistrat un număr de 5 absenţe consecutive nemotivate de la 3 şedinţe ordinare (24 septembrie, 29 octombrie şi 25 noiembrie) şi 2 şedinţe extraordinare (20 octombrie şi 25 octombrie).

„Un fapt binecunoscut este acela că domnul consilier a fost plecat din ţară în toată această perioadă, lucrând în Franţa, unde, de altfel, locuiește cu soția sa. Acest fapt determină imposibilitatea domnului losub de a-şi îndeplini obligaţiile corespunzătoare demnității de consilier local”, se mai arăta în referat. Totuși, hotărârea Consiliului local prin care s-a dispus încetarea mandatului în cazul lui Iosub, adoptată cu 9 voturi pentru din 10 consilieri prezenți la vot, a fost contestată în instanță.

Consilierul susţine că nu a fost anunţat de şedinţe

În cadrul procesului care a avut loc la Tribunalul Botoșani, consilierul local Alexandru Cătălin Iosub a arătat că a participat la sedințele Consiliului Local Viișoara începând cu data constituirii consiliului, respectiv începând cu data de 26 octombrie 2020, mai exact la 11 ședințe, iar lipsa sa la cele 5 ședințe se datorează faptului că nu a fost anunțat în niciun fel de ședințele Consiliului Local.

În plus, potrivit Codului administrativ, „consilierii locali sunt convocați în scris sau, în funcţie de prevederile regulamentului de organizare și funcționare a consiliului local, prin mijloace electronice, prin grija secretarului general al unității administrativ-teritoriale”, iar în regulamentul Consiliului local se menționa clar că se face în scris, prin mijloace electronice sau în ambele mijloace.

„Susținerea că nu a fost convocat la ședințe este neavenită”

În schimb, cei din cadrul Primăriei au recunoscut că pe toată durata de funcționare a actualului consiliu toate convocările s-au făcut prin transmiterea către consilieri, la domiciliul acestora, prin intermediul guardului sau a unui polițist local, a convocatorului, precum și a invitației de participare la lucrările ședinței ordinare/extraordinare. Altfel spus, guardul mergea din casă în casă pentru a-i anunța pe consilieri.

„Atunci când erau găsiți la domiciliu, domnii consilieri semnau de primire convocatorul ședinței. Cât privește afirmațiile domnului Iosub, susținerea că nu a fost convocat la ședințe este neavenită, deoarece guardul sau polițistul local a încercat să-i înmâneze personal invitația, dar nu a fost găsit la domiciliu”, a spus primarul Laurențiu Constantin Rîmbu.

Acesta a adăugat că este de notorietate în rândul aleșilor locali că nu pot lipsi de la lucrările consiliului local sau ale comisiilor de specialitate din care fac parte, cu excepția cazului în care aceștia absentează motivat. Doar că Alexandru Cătălin Iosub a făcut dovada că numărul său de telefon a fost public, însă cu toate acestea nimeni nu l-a contactat, deși această modalitate de convocare era menționată inclusiv în regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului local. Așa se face că instanța a anulat hotărârea CL de încetare a mandatului, greșeala aparținând celor din primărie, care nu au uzitat de metodele de convocare și nici nu au încheiat vreun proces verbal care să ateste imposibilitatea convocării.

Înlocuitor găsit pe repede-înainte

Că ceva a fost putred o dovedește și faptul că imediat după ce au emis hotărârea de încetare a mandatului, cei din primărie s-au grăbit să găsească un înlocuitor pentru Iosub. Pe 10 ianuarie a.c., cei din Primărie au cerut Judecătoriei Darabani validarea unui nou consilier, respectiv următorul candidat de pe lista de partid, doar că acțiunea a fost respinsă. Ba mai mult, cheltuielile de judecată dispuse prin sentință de Tribunal au fost recuperate de consilierul local numai cu ajutorul unui executor judecătoresc.

Cu toate acestea, primarul comunei spune că tot ceea ce s-a întâmplat nu a fost niciun abuz, întrucât s-a acționat în baza unor prevederi legale, situația fiind fără precedent pentru cei din comună. În schimb, reprezentanții Instituției Prefectului au recunoscut că nici hotărârea inițială din decembrie 2021, privind încetarea mandatului lui Iosub, nici hotărârea instanței de judecată după anularea acesteia, nu au fost comunicate Prefecturii. „Hotărârea CL Viișoara care a fost anulată de instanță nu a fost comunicată la noi pentru viza de legalitate”, a spus Sorin Andronache, purtător de cuvânt în cadrul Instituției Prefectului.

În total, de la alegerile locale din 2020, 76 de consilieri locali și județeni și-au încetat mandatul – 10 consilieri locali în 2020, și câte 33 în 2021 și 2022. Temeiul legal – demisii, decese, retragerea sprijinului politic, neparticiparea la ședințele consiliului local, condamnări (încălcări ale regimului conflictelor de interese), stare de incompatibilitate.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.7 ° C
1.7 °
1.6 °
95 %
2.7kmh
100 %
sâm
2 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...