marți, aprilie 1, 2025
AcasăCaleidoscopPovestea descoperirilor de senzaţie de la Biserica Evanghelică din Mediaș 

Povestea descoperirilor de senzaţie de la Biserica Evanghelică din Mediaș 

La mijlocul lunii septembrie, un mesaj postat pe rețelele de socializare al Bibliotecii Batthyaneum anunța descoperirea unui fond de carte veche, la Biserica Evanghelică Sfânta Margareta din Mediaș și care, se spunea acolo, „seamănă cu una dintre poveștile lui Indiana Jones”.

Potrivit PRESShub, mesajul a stârnit un interes atât de mare încât cei implicați s-au văzut nevoiți să publice, câteva zile mai târziu, o scrisoare de temperare a entuziasmului. Deși acesta îi bucurase foarte mult.

Ce a stârnit, însă, îngrijorarea, a fost riscul la care publicitatea ar putea să expună „descoperirea”. Faima o făcea vulnerabilă. De aceea au și „reascuns-o”. Nimănui, în afară echipei de cercetători, nu-i este permis să o viziteze. Și foarte puține persoane știu unde se află acum.

M-am dus la Mediaș, câteva zile mai târziu, curioasă să-i cunosc pe cei care au făcut posibilă redescoperirea acestei biblioteci, să aflu trecutul ei și cum au reușit sașii din Mediaș să o salveze de la „valurile repetate de pericole”, cum le spune istoricul Adinel Dincă.

Materialul integral îl puteţi citi aici.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
11.1 ° C
11.6 °
10 °
89 %
1.8kmh
65 %
mar
12 °
mie
11 °
J
8 °
vin
15 °
S
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...