Sfântul Antim Ivireanul s-a născut în anul 1650. A fost de neam georgian (ivirean) sau caucazian. După ieșirea din robia turcă, a învățat caligrafia, pictura, sculptură și limbile greacă, arabă, turcă.
A fost adus în Ţara Românească în jurul anului 1690 de domnitorul Constantin Brâncoveanu. A ajuns conducătorul tipografiei de la București în 1691. În anul 1696 a fost numit egumen al Mănăstirii Snagov. Aici a întemeiat o nouă tipografie. În anul 1705, a fost ales episcop al Râmnicului, iar în 1708 a devenit mitropolit al Ţării Românești.
A tipărit 30 de cărţi în limba greacă, 22 în română, una în slavonă, 6 slavo-române, 2 Greco – arabe, una greco-româna și una greco-slavo-romănă, în total 63 de cărţi. Ele au fost tipărite la București, Snagov, Râmnic și Târgoviște.
Didahiile (28 de predici rostite în cursul arhipăstorii sale la diferite sărbători) l-au făcut să fie considerat cărturarul care a vorbit cea mai frumoasă limba româna dintre cărturarii epocii sale.
Acuzat că ar fi avut legături cu austriecii și că ar fi uneltit împotriva lui Nicolae Mavrocordat și a turcilor, a fost arestat. Patriarhul ecumenic l-a caterisit și a fost condamnat la exil în Muntele Sinai. Turcii care îl duceau spre locul exilului l-au ucis pe drum, iar trupul său a fost aruncat în râul Tangai, lângă Adrianopol.
Propunerea canonizării mitropolitului Antim Ivireanul a fost făcută în ședințele Sfântului Sinod din 23-25 mai 1916.
Sentința de caterisire a fost ridicată în vremea patriarhului ecumenic Atenagora, pe 8 martie 1966.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul sfinților pe 21 iunie 1992.
“Noi nu trebuie să-L căutăm pe Dumnezeu. El ne-a găsit deja. Ceea ce trebuie să facă omul este atât – să-I facă loc lui Dumnezeu să intre în viața lui, iar aceasta înseamnă – des pătimirea. Lupta omului nu este cu lumea ci cu el însuși, cu propriile lui patimi. Omul care luptă cu patimile lui acela este omul viu, pe acesta Duhul Sfânt îl cercetează.” – sf. Siluan Atonitul.
