Timp de trei zile, loturile sportive a 12 Inspectorate Județene pentru Situații de Urgență din țară și-au demonstrat abilitățile și experiența profesională în cadrul etapei finale a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență care a avut loc la Sibiu.
În cadrul acestei competiții, salvatorii de la Inspectoratele pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău, Bihor, Sibiu, Călărași, Mureș, Neamț, București-Ilfov, Gorj, Cluj, Ialomița, Constanța și Botoșani s-au înfruntat în patru probe, respectiv „Scara de fereastră”, „Pista cu obstacole pe 100 m ,„Ștafeta 4 x 100 m” și „Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”. Lotul ISU Botoșani a urcat pe podium, ocupând locul al II-lea la proba „Ștafeta 4×100 m” și locul al VI-lea în clasamentul general.
Competiția se organizează anual şi are ca obiectiv dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă.