Un bărbat din municipiul Dorohoi, care și-a abuzat sexual fiicele vitrege timp de doi ani, a fost condamnat definitiv la 16 ani de închisoare cu executare. Acuzat de viol în formă continuată și agresiune sexuală în formă continuată, Vasile Cobzariu a fost încarcerat deja în vederea executării pedepsei. D
e altfel, imediat ce faptele au ieșit la iveală, acesta a fost arestat preventiv, măsura fiind prelungită succesiv. Sentința definitivă a venit după ce Curtea de Apel Suceava a respins apelul formulat de bărbat și a menținut hotărârea emisă în noiembrie 2021 de Judecătoria Dorohoi, care a fost instanța de fond.
Viol reclamat pentru a induce poliţiştii în eroare
Faptele abominabile s-ar fi petrecut în comuna Văculești și au ieșit la iveală la sfârșitul lunii martie 2021, când prin sat deja circulau mai multe zvonuri. Pentru a pune ancheta pe o pistă falsă, bărbatul a recurs la o strategie aproape de neînchipuit. Pe 29 martie 2021, el a mers la poliție și a povestit că fiica sa vitregă, în vârstă de 12 ani, ar fi fost violată de o persoană necunoscută din localitatea de domiciliu.
Polițiștii au declanșat imediat cercetările, minora a fost examinată medico-legal, iar expertiza a confirmat agresiunea. Doar că investigațiile au fost extinse și au scos la iveală o poveste cumplită, aproape de neimaginat.
Copilă agresată şi de tatăl natural
În trecut, fata cea mare fusese abuzată sexual și ea de tatăl ei natural. Ulterior, acesta s-a spânzurat, iar mama fetelor a ajuns să trăiască în concubinaj cu dorohoianul, care s-a gândit să profite și el de minore. Lucru pe care l-a și făcut. Doar că între timp, fata cea mare a fugit de acasă, găsindu-și un prieten, iar acum, când lucrurile din familie începeau să transpire, dorohoianul a decis să arunce vina pe prietenul fetei, determinându-le și pe fiice să mintă în fața anchetatorilor.
Cum informațiile nu se legau, polițiștii au decis să folosească întreg arsenalul de mijloace care le stătea la îndemână pentru a afla ce s-a întâmplat și pentru a dovedi faptele.
Cercetările au fost extinse și s-a solicitat sprijinul mai multor structuri. Așa s-a ajuns inclusiv la plasarea unor mijloace tehnice de supraveghere a discuțiilor în mediul ambiental, iar după administrarea probelor, anchetatorii au ajuns la concluzia că abuzatorul era de fapt chiar bărbatul care reclamase agresiunea sexuală. Prin urmare, fata și sora ei mai mare în vârstă de 15 ani au fost luate din familie și predate în grija celor de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, iar investigațiile au continuat.
Poveste confirmată de victime
Ulterior, fetele au acceptat să colaboreze cu anchetatorii și au povestit la rândul lor cum au stat lucrurile.
„În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, în perioada 2019 – martie 2021, ar fi întreținut raporturi sexuale și le-ar fi atins în zonele intime pe fiicele sale vitrege, cu care locuia împreună”, arăta atunci Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).
Reținut pe 12 mai 2021, bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani și arestat preventiv. Când au văzut ororile, dar și probele adunate de polițiști, judecătorii au prelungit mandatul de arestare până la sfârșitul procesului. Perioada petrecută în arest va fi scăzută din pedeapsă.