Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat ieri reporterilor, după ce fiul său a refuzat în cadrul unei emisiuni tv să meargă la mobilizare, că refuzul fiului său de a se prezenta la biroul de înrolare militară a fost scos din context, transmite agenția rusă de presă TASS.
Reacţia a venit după ce Dmitri Nizovtsev, gazda canalului de YouTube „Popular Politics”, l-a sunat în direct pe Nikolai Peskov, fiul purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pretinzând că este recrutor militar, și l-a rugat să se prezinte pentru un examen medical la ora 10.00 a doua zi, relatează Ukrainska Pravda, iar acesta a refuzat și a promis că va „rezolva problema la un alt nivel”.
Peskov consideră că refuzul fiului său de a se prezenta la biroul de înrolare militară a fost scos din context, adăugând că textul integral al conversației nu a fost publicat. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus că știe toate detaliile conversației chiar de la fiul său, Nikolai, dar că nu a văzut clipul publicat de Dmitri Nizovtsev, despre care presa de stat rusă scrie că este „un asociat al condamnatului Alexei Navalnîi”.
Cu toate acestea, Peskov s-a abținut să comenteze conținutul discuției. „Nu, nu vreau. Îl privește pe fiul meu, așa că nu trebuie să o fac eu”, a spus Peskov.
Cum a decurs conversația
Farsa făcută de Dmitri Nizovtsev a venit imediat după anunţul de mobilizare parțială a lui Vladimir Putin. Peskov junior a refuzat să fie trimis la război. „Bineînțeles că nu voi fi acolo la 10 dimineața mâine. Sunt domnul Peskov, ar trebui să vă dați seama că nu e chiar corect pentru mine să fiu acolo. Voi rezolva asta la un alt nivel. Trebuie să înțeleg în general ce se întâmplă și ce drepturi am”, a spus Peskov.
Nikolai Peskov, fiul purtătorului de cuvânt al Kremlinului, este eligibil pentru înrolare, având 32 de ani.