Miercuri, 21 septembrie, începând cu ora 11:30, Direcția Județeană de Cultură organizează Conferința transfrontalieră privind conservarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului cultural și istoric.
Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Back to Our Common Roots – Întoarcere la rădăcinile noastre comune”, implementat în cadrul Programului Operațional Comun România – Ucraina 2014 – 2020.
Direcția Județeană de Cultură Botoșani este partener în cadrul acestui proiect, în timp ce Municipiul Botoșani este lider de proiect, ceilalți parteneri fiind Departamentul de Dezvoltare Economică, Ecologie și Eficiență Energetică din cadrul Consiliului Municipal Ivano Frankivsk, respectiv Centrul de Dezvoltare Municipală și Regională Ivano Frankivsk – Centru de Resurse.
În cadrul conferinței vor fi prezentate rezultatele obținute în urma activității de scanare a beciurilor din Centrul Istoric. Scanarea subteranului Centrului Istoric a fost realizată cu aparatură performantă și a confirmat faptul că în zonă există o rețea de beciuri, poarta de intrare în beciuri fiind Casa Ankele. Unul dintre beciuri merge până la jumătatea Pieței 1 Decembrie, unde este un grilaj, după care beciul e surpat.
Dănuț Huțu, directorul Direcției Județene de Cultură, a declarat că scanarea a oferit o imagine completă a rețelei de beciuri din Centrul Istoric. La conferința de miercuri va fi prezentat în premieră și turul virtual al Centrului Istoric.
Potrivit oficialului, în cadrul hărților interactive vor fi integrate și imagini vechi ale Centrului Istoric, respectiv imagini anterioare demolărilor care s-au făcut la sfârșitul anilor 70.
Beci transformat în muzeu
Proiectul transfrontalier „Întoarcere la rădăcinile noastre comune” are o valoare de 938.560 de euro, din care 520.800 de euro pentru municipiul Botoşani.
În cadrul proiectului, vor fi create şi operaţionalizate Muzeul Multimedia al Diversităţii Culturale Botoşani şi Muzeul Armelor Ivano Frankivsk. Muzeul Multimedia al Diversităţii Culturale Botoşani va fi amenajat într-un beci aflat sub clădirea din Piaţa 1 decembrie, numărul 45, vizavi de Biserica „Uspenia”, clădire reabilitată prin proiectul cu finanţare PHARE.