Două lucruri s-au întâmplat după ancheta ziariștilor de la Recorder despre partidele care au cumpărat presa. Primul a fost că DNA anchetează contractele PSD cu postul România TV. Al doilea a fost contraatacul celor puși în lumina reflectoarelor. Exact același articol a fost publicat de zeci de vehicule media menționate în documentarul Recorder, în încercarea de a denigra ziariștii de acolo. Cică în spatele Recorder s-ar afla un securist, comunist și fiu de ambasador. E vorba, de fapt, de un cetățean care a dorit să investească în proiectul Recorder în 2017, dar nu a mai făcut-o. Tatăl său a fost ambasador, într-adevăr. Acuzația de securism este și mai amuzantă. Vine de la faptul că ambasadorul, tatăl celui care nu a mai investit în Recorder, e prieten pe Facebook cu un general SIE.
Cei care au scris puteau primi lămuriri dacă întrebau pe cineva la Recorder. Un principiu elementar în jurnalism, nu scrii despre cineva fără să discuți cu el. Nu au făcut-o, evident. Acesta e genul de presă jegoasă practicată la noi, pe care mare parte a publicului o consideră animată de bune intenții.
Sumele vin de la noi
Fenomenul prin care se cumpără presa cu bani publici a căpătat proporții din 2018, când Liviu Dragnea a mărit subvenția partidelor de zece ori. De atunci s-a tot mărit, iar în 2022 partidele parlamentare încasează de la bugetul statului un pic peste 50 de milioane de euro. În anii trecuți nu a fost cu mult mai puțin, ci „doar” 48 de milioane de euro.
Ca să vă faceți o idee, dacă PSD ar fi companie privată, s-ar afla pe locul 50 în topul firmelor românești, peste Coca Cola sau Dacia Renault, un pic sub Vodafone. PNL e mai modest, subvenția se dă în funcție de scorul de la alegeri și era pe locul 114. Dar cum și anul acesta s-a votat mărirea subvenției, probabil au intrat și ei în top 100.
Partidele efectiv nu reușesc să cheltuie aceste sume uriașe, plătite de noi toți. Asta în perioade de pandemie, când spitalele nu aveau nimic, de criză energetică, de sărăcie, inflație, plus război la graniță.
Procedeul e simplu când ai finanţare
Evident, prima mișcare a partidelor politice a fost să cumpere presa. Și cum românii se informează masiv de la televizor, posturile de știri au fost primele. Absolut toate posturile tv de știri din România mulg partidele de bani. Mulți, după cum ați văzut. Zeci de milioane de euro.
Avantajele pentru politicieni sunt multiple. În primul rând imagine și protecție, niște neica nimeni au fost sau sunt prezentați ca lumini ale neamului, plini de patriotism și griji pentru români.
Apoi, escamotarea adevărului. Nu ați auzit la televizor de plagiatul la doctorat al lui Ciucă, de prevederile anticonstituționale din legile siguranței naționale, de bubele din legea educației, de legea avertizorului de integritate, care vă interzice să vorbiți cu presa, de legile justiției, care au rămas ca pe vremea lui Dragnea, plus de multitudinea de acțiuni de intimidare a ziariștilor, chiar cele la nivel instituțional, cum a fost cazul Emiliei Șercan.
Un alt avantaj, foarte important, este stabilirea agendei publice. Teme false sunt prezentate românilor, pentru a abate discuția de la problemele importante. Camera deputaților a votat ca tinerii să aibă drept de vot la 16 ani. Și dă-i și dezbate, fără să spună nimeni că ar trebui referendum pentru schimbarea Constituției, unde e prevăzut votul la 18 ani împliniți. Ori discuțiile despre economia la energie pentru a primi subvenții. Sfaturi cum să facem economie, discuții cu miniștri. Cei care au citit articolul nostru din ziar (sau în alte ziare, că au mai scris și alții) știu că dacă economisești la iarnă e bine, vei plăti mai puțin, dar subvenția se acordă conform consumului din 2021! Adică puteți să stați în beznă toată iarna, dacă anul trecut ați consumat, nu primiți nicio subvenție.
Săptămânal, o falsă temă de discuție, plus tâmpenii gen făina de greieri sunt prezentate publicului. De ce? Pentru că e pe bani.
Au urmat la rând ziare, reviste, site-uri de știri, cumpărate de-a valma cu sume virate lunar, direct de la partid, că nu mai erau probleme cu legea audiovizualului.
Publicitatea trebuie marcată ca atare
Veți spune că nu e nicio problemă, televiziunile și ziarele din asta trăiesc, din publicitate. Așa este. Dar publicitatea trebuie marcată ca atare, ceea ce nu se întâmplă. Acest mecanism, care a dus la pervertirea aproape a întregii mass-media din România, vă poate face să vă întrebați, scriu acest articol ca jurnalist, în căutarea onestă a adevărului, sau sunt plătit de vreun partid politic?
E simplu de verificat, vedeți dacă ziarul din care citiți are vreun text marcat cu P, advertorial, comunicat de presă etc. Nu partidele au inventat metoda, nicio agenție nu vrea texte semnalate ca publicitate. Dacă nu există, înseamnă că citiți ce credeți că sunt știri, dar înghițiți propagandă de partid sau e reclamă mascată la ceva.
PSD chiar a tras țeapă unui site de știri folosind asta. Când să plătească respectivilor, pesediștii au zis „vă plătim, dar arătați-ne materialele publicitare publicate”. Iar cei cu site-ul nu au avut ce arăta, nici un material nu era marcat ca publicitate, toate fuseseră publicate ca și cum ar fi fost scrise de ziariștii proprii.
Cum se întâmplă în presa locală
Nu toate partidele parlamentare procedează la fel ca PNL și PSD. AUR și-a făcut propriile ziare online, croite după chipul propriului electorat. Nu e menționat nicăieri că sunt ziare de partid. Iar USR își publică pe site sumele cheltuite.
Trebuie să înțelegem că niciun ban din subvenție, în special la PNL și PSD, nu ajunge în teritoriu. Toți se opresc la București și se duc la presa centrală. Politicienii din local trebuie să se descurce cu banii proprii. Și cum nu sunt dispuși să îi cheltuie, folosesc banii publici. Adică tot banii dumneavoastră.
Extrem de rar se fac licitații pentru publicitate, de obicei contractele sunt încredințate direct. Obiectivele sunt aceleași, practicile idem. Publicitate nemarcată, prin care tractoriști semianalfabeți și condamnați penal sunt prezentați ca oameni politici remarcabili, nepricepuți numiți de partid pe diverse funcții devin brusc manageri de top la Botoșani și așa mai departe. Cum funcționează? Păi, de exemplu, președinta CJ Botoșani face o emisiune din care reiese ce deșteaptă și pricepută este. A doua zi, ziarul unde a făcut emisiunea încheie un contract publicitar de câteva mii de lei cu o societate din subordinea primăriei. Iar președinta susține ingenuu în continuare că nu are contract de publicitate cu nimeni.
Această practică pune presiune pe bugetele locale
Evident, această practică pune presiune pe bugetele locale. Zilele trecute primarul Verginel Gireadă se plângea, tot într-o emisiune, că nu poate face multe din ce și-a propus în comună pentru că e pe minus cu 1,6 miliarde lei vechi, nu și-a plătit lumea impozitele. În același timp, Primăria Mihai Eminescu, pe care o conduce, are contracte de publicitate, cu care cumpără tăcerea presei, de aproape 800 de milioane de lei vechi, semnate chiar de primarul liberal Gireadă. Care e toată ziua la emisiuni TV sau online, niciuna dintre ele nu e marcată că ar fi publicitate, deși majoritatea emisiunilor sunt plătite.
Iar astea sunt doar câteva exemple, practica e generalizată. Când vedeți un politician într-un studio tv, puteți presupune liniștit, cu șanse de 90%, că respectivul a plătit acea apariție.
Acesta este, pe scurt, mecanismul prin care foarte mulți ziariști au devenit servanți ai politicienilor.
Care e soluția?
Singura soluție logică este reducerea subvenției la partide. Da, partidele politice au nevoie de subvenții publice pentru a funcționa. Însă, având în vedere apucăturile politice românești, subvenția de dinainte de Dragnea, adică de 10-12 ori mai mică decât în prezent, ar fi arhisuficientă, mai ales în aceste vremuri dificile.
Apucăturile cu cumpăratul presei nu vor dispărea, dacă s-ar întâmpla asta. Însă nu vor mai fi bani, se va reveni la practica de pe vremuri, când filialele locale cotizau la București. Cum banii se vor duce la București, prima consecință va fi, la Botoșani, de exemplu, că din cele peste 30 de site-uri de știri care există acum (da, așa multe sunt) și mulg politicienii de bani, vor rămâne maxim cinci, care pot rezista pe o piață corectă și competitivă, fără ingerințe ale politicului.
Apoi valul se va propaga la nivel național și ziariștii care își fac meseria onest vor reveni. Niciun ziarist bun nu visează să facă sluj în fața unui politician care a terminat facultatea la 50 de ani, pentru un pumn de mărunțiș.
PSD și PNL, partidele cele mai mari din România, au făcut alianță. Au cumpărat presa, au amorțit populația, schimbă legile în propriul interes. Sunt pași importanți spre o imitație de democrație. Într-o societate unde aproape nu mai există presă, nepăsarea sau neștiința populației îi ajută enorm. Exemple avem destule în jurul nostru, Ungaria, Serbia, Slovenia. Unde primii pași au fost identici, subjugarea presei și a sistemului de justiție.
– Cătălin MORARU
