Un consilier local din Ștefănești este aanchetat penal după o plimbare oprită de polițiști. În vârstă de 68 de ani, consilierul local PSD nu doar că a fost depistat beat la volan, dar şi cu o armă letală alături de el în maşină.
Bărbatul a fost depistat de poliţiştii din Ştefăneşti după ce a făcut un accident chiar în faţa loc. Acesta pierdut controlul direcției de mers chiar în fața polițiștilor. Incidentul a avut loc miercuri, când acesta a fost observat de polițiști în timp ce se deplasa cu autoturismul pe Drumul Național 29D, în comuna Durnești. Când a văzut echipajul de poliţie, bărbatul a pierdut controlul asupra direcției de mers și a ieșit în afara părții carosabile. A ajuns în șanțul de pe marginea drumului, fără a rezulta avarii.
Oamenii legii nu au avut nimic de făcut decât să vină la maşina bărbatului. Aceştia au stabilit identitatea şoferului, precum și faptul că emena halenă alcoolică. Şoferu nu a putut fi testat însă cu aparatul etilotest, fiind condus la o unitate sanitară pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Armă letală descoperită de polițiști
Totodată, pe scaunul din dreapta față al autoturismului a fost găsită o arma letală calibru 12, tip puşcă, neasigurată în toc, care a fost ridicată de polițiști. „Din verificări a rezultat faptul că bărbatul este posesor legal de arme letale, destinația vânătoare. Acesta a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea regimului armelor și muniției, iar ca măsură complementară i-a fost anulat dreptul de deţinere, de port şi folosire a armelor”, au transmis reprezentanții IPJ.
De asemenea, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Bărbatul este consilier local din partea PSD din anul 2020.