spot_img
miercuri, aprilie 16, 2025
AcasăLocal BTPieton în stare critică după o traversare neregulamentară (video)

Pieton în stare critică după o traversare neregulamentară (video)

Un bărbat a ajuns la spital în stare critică, sâmbătă seara, după ce a încercat să traverseze strada prin loc nepermis şi a fost lovit în plin de o maşină. Incidentul a avut loc pe Calea Naţională, în faţa unei clinici medicale din apropierea Stadionului Municipal, la doar câteva zeci de metri de o trecere de pietoni.

Şoferul maşinii, o Dacia Logan, spune pietonul a sărit efectiv dintre autoturimele parcate pe marginea şoselei. Tânărul, în vârstă de 35 de ani, a spus că nu avea viteză prea mare, deoarece credea că pe stadion are loc un meci.

În urma unui apel la 112 la faţa locului au ajuns un echipaj cu medic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, dar şi două echipaje de poliţie. Victima, a cărei identitate nu a fost încă stabilită, a primit primul ajutor la faţa locului. “La faţa locului am găsit un pacient de sex masculin, victimă a unui accident rutier. Prezenta traumatism cranian sever. A fost transportat imediat la Unitatea de Primiri Urgenţe pentru a se stabili conduita terapeutică”, a precizat medicul primar Andreea Stărică din cadrul SJA Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
16.6 ° C
16.6 °
14.4 °
60 %
6.9kmh
51 %
mie
23 °
J
21 °
vin
21 °
S
18 °
D
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa se procedează zilele astea, dacă uiți ceva de pe listă, ai și unde parca când te întorci și cărucior de cumpărături la îndemână.

EDITORIAL

Rândurile de față nu se doresc a fi destinate nici academicienilor și nici proștilor. Sunt pentru oamenii normali care n-au trecut ca gâsca prin...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie...  - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...