Un bărbat dat dispărut de familie, în urmă cu câteva zile, a fost găsit decedat pe un câmp din județ. Polițiștii au extins cercetările și încearcă să afle acum care au fost cauzele decesului și împrejurările în care botoșăneanul a ajuns acolo.
Alerta a fost dată marți, când polițiștii botoșăneni au fost sesizați că un bărbat de 60 de ani din comuna Cristești, nu a mai ajuns la domiciliu. Săvel Ursu părăsise domiciliul pe 12 septembrie, în mod voluntar, plecând în loc necunoscut. Căutările au fost declanșate imediat, fiind solicitat inclusiv sprijinul populației. Așa se face că semnalmentele bărbatului au fost transmise peste tot. Doar că astăzi polițiștii au găsit trupul neînsuflețit al bărbatului pe un câmp, la câțiva kilometri de casă.
„Bărbatul a fost găsit decedat, pe un câmp din extravilanul comunei Coșula. În cauză a fost deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru infracțiunea de ucidere din culpă. A fost dispusă efectuarea autopsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.