spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTUrgenţe luate cu asalt de botoşănenii veniţi de peste hotare (video)

Urgenţe luate cu asalt de botoşănenii veniţi de peste hotare (video)

În ultimele săptămâni media prezentărilor la Urgenţe a ajuns la aproximativ 200 pe zi.

Numărul şi aşa mare de prezentări la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) a crescut şi mai mult în ultima perioadă. Motivul – sute de botoşăneni plecaţi la muncă în străinătate se întorc în vacanţă acasă. Aceştia profită de acest fapt şi pentru a-şi verifica sănătatea, încercând, însă să cheltuiască puţini bani sau chiar deloc. Asta pentru că majoritatea nu sunt înscrişi în vreun sistem de asigurări de sănătate, nici în România, nici în străinătate. „Sunt oameni care vin în ţară mai obosiţi decât au plecat şi mai bolnavi decât pot să-şi închipuie. Prima unitate la care mulţi se adresează este cea în sistem privat. Însă văd că uneori sunt şi acolo programaţi, iar ei stau o perioadă scurtă de timp. Alţii consideră prea scumpe respectivele investigaţii. Astfel, şi unii şi alţii, apelează la Urgenţe. Nu li se percep taxe pentru manopere, pentru reactivi de analize, pentru materiale sanitare”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD.

Consultații dorite la oculist

În ultima parte a lunii august şi începutul lui septembrie, medicii din Urgenţe au ajuns să acorde aproape 200 de consultaţii pe zi, faţă de 150-170, cât ar fi media zilnică de prezentări. Marea nemulţumire a specialiştilor este că mulţi dintre cei veniţi de peste graniţă sunt agresivi verbal şi chiar fizic. Alţii, în schimb, pare că au uitat să vorbească limba română, deşi sunt plecaţi de un an-doi sau mai puţin. „A venit o doamnă, foarte aranjată şi care tot cerea să o consulte un oculist. A spus o dată, de două ori, nu înțelegeam ce vrea să spună. Iar ea devenea tot mai nervoasă că nimeni nu o înţelegea. De fapt, dorea un oftalmolog, pentru că o ustura un ochi de două săptămâni”, a spus un asistent din cadrul UPU-SMURD.

De altfel, şi parcarea spitalului a fost „invadată” în ultimele săptămâni, de maşini înmatriculate în Italia, Marea Britanie sau Spania. Medicii spun că toţi cei care se prezintă sunt evaluaţi şi consultaţi, chiar dacă unii trebuie să aştepte mai mult timp, nefiind urgenţe medicale. „Unii cred că, dacă muncesc în străinătate, asta le permite să nu respecte nici urgenţele şi nici ceilalţi pacienţi. Dacă stai să rezolvi o pilă sau o relaţie poţi pune în pericol viaţa celui care are nevoie reală de asistenţă medicală de urgenţă imediată şi necondiţionată”, a spus un medic urgentist.

– Tudor CHIRIAC

play-sharp-fill
play-sharp-fill
Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
15.5 ° C
15.6 °
15.5 °
68 %
2.6kmh
100 %
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...