Al treilea sat al comunei menționat în documentele medievale este Broșteni, fost drept domnesc, în ținutul Dorohoi, „ascultător de ocolul Ștefăneștilor”, cu care Petru Șchiopul voievod îl miluiește, la 30 aprilie 1591, pe Stamate stolnic, „ca să-i fie lui de la domnia mea ocină lui și copiilor lui și nepoților lui și strănepoților și răstrănepoților lor și cine li se va alege mai apropiat”. Această formulă esențializează modul de transmitere ereditară a proprietății funciare în evul mediu românesc, iar la final evocă și dreptul de protimisis de care beneficiau anumite categorii la înstrăinarea proprietății. În recensământul rusesc din 1774, Băbicenii, Bârsăneștii și Cucutenii apar la ocolul Bașeului, de la ținutul Dorohoi. La Băbicenii căpitanului Ioniță Ciudin erau 22 de case, cu 22 de capi de familie, 11 dintre aceștia fiind scutelnici ai căpitanului (trei slugi, printre care și un jidov botezat, patru scutelnici, printre ei doi herghelegii și un argat, precum și patru femei sărace), restul de 11 fiind birnici. La Bârsănești, sat răzeșesc, erau 33 de case, 26 dintre capii de familie fiind poștași „dați agiutor la Poșta Ștefănești”, toți cei 33 de capi de familii erau scutiți de bir. Sunt amintiți vatamanul satului, Ioniță, dar și preotul Gheorghie și Ion dascălul, semn că satul avea și biserică. Catagrafia menționează două așezări Cucuteni. Una dintre ele era a lui Pelin, trăiau acolo 29 de capi de familie, 15 dintre ei fiind poștași în slujba Poștei Ștefănești. Printre ceilalți 14 capi de familie se numărau preotul Vasile și dascălul Pavăl, Isac jidov și „6 argați i păstori ai Aniții Pelinoaia, maziliță (mazilii erau boieri decăzuți, n. ns.) săracă”. Ceilalți Cucuteni erau ai jitnicerului Ioniță Andreiaș, acolo fiind catagrafiați 67 de capi de familie, cu toții scutiți de bir. 41 dintre aceștia erau „podari ce slujesc la podul Ștefăneștii, 10 erau scutelnici ai jitnicerului, 4 erau femei sărace, erau un preot și un dascăl, 2 oameni ai jitnicerului și 8 țigani. În 1803, satele Băbiceni, Bârsănești, Cucuteni și Durnești erau la ținutul Hârlăului, ocolul Prutului. Băbicenii erau ai postelnicelului Ioniță Cuza, cu 41 de țărani birnici, Bârsăneștii lui Ioniță Bârsănescu aveau 16 birnici, în timp ce la Durneștii lui Ioan Pascal se aflau 27 de birnici. Cucutenii lui Holban erau sat răzeșesc având 22 de birnici, cărora li se adăugau alți 8 răzeși, în timp ce Cucutenii medelnicerului Manolachi Andrieș aveau 20 de birnici, alți 16 locuitori erau breslași. La 1835, Guranda și Bârsănești erau înscrise la ocolul Jijiei de la ținutul Botoșani (din 1838 vor trece la ocolul Ștefănești), în timp ce Băbicenii Herescului și Băbicenii lui Gherghel, Broștenii Lăzoaei, Cucutenii lui Păun, Cucutenii lui Giosan și Durneștii erau înscriși la ocolul Ștefănești. În 1863, circa o sută de țărani din Vlăsinești, nemaisuportând condițiile grele de lucru de pe moșia polonezului Iosif Uhrinovski, se strămută pe moșia Guranda. Aplicarea reformei rurale din 1864 a găsit actualele sate ale comunei împărțite în două comune diferite. Astfel, satele Băbiceni, Bârsănești, Broșteni și Guranda făceau parte din comuna Băbiceni, în timp ce Cucutenii-Răzeși, Cucutenii-Tufescului și Durnești erau la comuna Durnești, ambele comune fiind incluse în Plasa Ștefănești, județul Botoșani. La acea dată, stăpâni de moșie erau Gh. Cozmovici, la Băbiceni, Petre Maican și Dimitrie Soroceanu, la Bârsănești, Gh. Cantemir la Broșteni și Neculai Millo la Guranda. În total, 188 de clăcași din comună au primit 437 de fălci și 78 de prăjini de teren, dintre care 22 de fălci și 19 prăjini pentru case și grădini. Cucutenii-Răzeși îl aveau ca stăpân de moșie pe Ilie Ciupercă, iar Durneștii pe un oarecare Brănișteanu. Mai exista un sat Durnești, al Mitropoliei, dar acesta era lângă Rânghilești, iar pe o parte a acestuia se va forma, mai târziu, satul Santa Mare, cealaltă parte fiind alipită Rânghileștilor. Au fost împroprietăriți 136 de clăcași cu o suprafață totală de 342 de fălci și 18 prăjini, din care 16 fălci și două prăjini pentru case și grădini.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU