Sfântul Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, a fost preot la Templul din Ierusalim în timpul împăratului Cezar August. În acea vreme, în Ţara Sfântă domnea Irod cel Mare, ucigașul de prunci.
Din Scriptură aflăm că în vreme ce slujea la Templul din Ierusalim, în sfântul altar i s-a arătat îngerul Gavriil, care i-a vestit că Elisabeta, soția lui, îi va naște fiu, ca răspuns la rugăciunile lor. Zaharia s-a îndoit de cuvintele îngerului, pentru că atât el, cât și soția sa, erau înaintați în vârstă. Pentru îndoiala sa, va rămâne mut până când îi va scrie numele fiului pe o tăbliță, după nașterea acestuia.
În Evanghelia de la Luca 1, 67-69, Sfântul Zaharia prorocește despre viața și activitatea lui Ioan: „Iar tu, pruncule, proroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să gătești căile Lui, să dai poporului Său cunoștința mântuirii intru iertarea păcatelor lor, prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus, ca să lumineze pe cei care șed în întuneric și în umbra morții și să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii.“ Datorită acești prorociri, Zaharia este numărat în rândul prorocilor.
Potrivit tradiției, când Irod a poruncit ca toți pruncii din Betleem să fie uciși, în speranța de a-L ucide și pe Hristos, Elisabeta s-a ascuns cu Ioan într-o peșteră. Irod știa de nașterea minunată a lui Ioan și crezând că însuși Ioan ar putea fi Mesia, a poruncit soldaților să îl caute și să îl omoare. Pentru că soldații nu l-au găsit pe Ioan, Irod a poruncit ca preotul Zaharia să fie înjunghiat în locul fiului său.
Există tradiția că Zaharia a fost ucis înaintea altarului. Potrivit unei inscripții din secolul al IV-lea, descoperită în 2003, moaștele Sfântului Zaharia se găsesc în Ierusalim, la Yad-Avshalom, alături ce cele ale lui Simeon cel Bătrân.
Menționam că la patruzeci de zile după uciderea lui Zaharia, a murit și Elisabeta. Copilul Ioan a rămas în pustie, hrănit de înger și păzit de Dumnezeu, până în ziua în care s-a arătat la Iordan.
Odată, un nebun pentru Hristos s-a întâlnit cu împăratul.
— De unde vii? — l-a întrebat domnitorul.
— Din iad — i-a răspuns acela.
— Și ce ai făcut acolo?
— Aveam nevoie de foc să aprind luleaua, și am zis să văd dacă n-o să-mi dea locuitorii iadului din focul lor.
— Și? Ai luat foc? — s-a interesat împăratul.
— Nu, că împăratul de acolo a zis că n-are foc.
— Cum așa?
— Și eu m-am mirat – a zis nebunul pentru Hristos – dar stăpânul iadului mi-a răspuns: „Noi n-avem foc aici, fiecare vine cu focul său, și tocmai focul acela îl chinuie”.
Preot Olivian SANDU