S-a născut în Paflagonia (Asia Mică), din părinți creștini. Theodot și Rufina, părinții acestuia, pentru că nu au lepădat credința în Hristos, au fost întemnițați. Astfel, Sfântul Mamant s-a născut în închisoare. Tatăl său a murit înainte ca acesta să se nască, iar mama sa a trecut la cele veșnice după ce l-a născut.
Mamant nu a grăit până la vârsta de cinci ani, iar când a împlinit această vârstă, primul cuvânt pe care l-a rostit a fost „Mama”. Văzând că deseori copilul își striga mama, acesta a primit numele Mamant.
În vremea domniei lui Aurelian a fost o crudă prigoană împotriva creștinilor. Nu au fost iertați nici copiii. Astfel, Mamant, la vârsta de cincisprezece ani, a ajuns înaintea împăratului și i s-a cerut să renunțe la credința în Hristos. Mamant refuză și este supus la multe chinuri: biciuire, ardere cu făclii, ca în cele din urmă să fie aruncat în mare. Un înger al Domnului l-a scos din mare și l-a dus pe un munte de lângă Cezareea. Aici fiarele sălbatice s-au îmblânzit datorită rugăciunilor acestuia.
Descoperit de persecutori, a fost adus din nou la judecată și ucis.
Sfântul Ioan Postitorul
S-a născut în Constantinopol și a trăit în vremea împăraților Iustin, Tiberiu și Mavrichie.
A fost patriarh al Constantinopolului după Eutihie.
El a avut postire desăvârșită și viaţa curată cu toată fapta bună, până la sfârșit, lucru pe care îl mărturisesc minunile lui.
Înfrânarea lui era în acest fel: șase zile nu gusta hrana, iar a șaptea zi gusta numai puțin din verdețurile grădinii, din pepeni, din struguri sau din smochine. Așa i-a fost hrana lui în toți anii arhieriei. De dormit dormea foarte puțin, și atunci, șezând cu pieptul lipit de genunchi, înfigând o andrea într-o lumânare aprinsă și când ajungea focul lumânării la andrea, cădea andreaua într-un lighean și se scula. Iar de se întâmpla să nu audă sunetul andrelei, toată noaptea următoare o petrecea fără de somn. În rugăciune și în nevoințe multe petrecea neîncetat, luptând-se cu patimile.
A murit la bătrânețe fiind îngropat în biserica Sfinților Apostoli.
Cine pe săraci ajută, pe Dumnezeu împrumută.
Aceștia își agonisesc comoară în ceruri și moștenirea veșnică. Dumnezeu, cu foarte puțin preț vinde dreptățile la cei ce se sârguiesc să le cumpere, pe o bucățică mică de pâine, pe o haină proastă, pe un pahar de apă rece, pe un bănișor.
Omul împrumutându-se de la om pentru sărăcie, sau pentru trebuința înmulțirii și dând înapoi, mulțumește cu adevărat, dar dă înapoi întru ascuns, fiindcă se rușinează. Iar Stăpânul Dumnezeu, dimpotrivă, întru ascuns împrumutându-Se, răsplătește înaintea Îngerilor și a Arhanghelilor și a drepților. Bine este și pentru oameni a face milostenie; că deși este pentru plăcerea oamenilor, dar vine iarăși spre plăcerea lui Dumnezeu.
Un iubitor de Hristos mergând pentru o trebuință, a întâlnit pe cale un sărac gol și făcându-i-se milă de dânsul, i-a dăruit lui haina sa. Iar săracul ducându-se, a vândut-o. Iar acela, înștiințându-se de ceea ce făcuse săracul, s-a scârbit. Și Hristos în noaptea aceea a stat înaintea lui, în vis, purtând acea haină și arătând-o lui, a zis: „Nu te mâhni, că iată Eu port ceea ce Mi-ai dat”.
Preot Olivian SANDU
